Titlurile cu încărcătură emoțională, imaginile cu persoane în momente vulnerabile și detaliile care permit identificarea indirectă a minorilor pot transforma un caz de protecție a copilului într-un spectacol mediatic. Relatările despre o femeie din Strășeni, care ar putea pierde drepturile părintești după ce și-ar fi expus fiul în ipostaze umilitoare pe TikTok, ridică întrebări despre respectarea demnității persoanelor vizate și despre responsabilitatea presei de a informa fără a stigmatiza. Psihoterapeutul Ștefan Popov explică, pentru Mediacritica, de ce utilizarea problematică a rețelelor sociale nu trebuie confundată cu un diagnostic medical și cum pot fi relatate asemenea cazuri fără a amplifica prejudiciul produs.
Cazul unei femei din Strășeni, al cărei fiu de nouă ani ar fi fost expus în ipostaze umilitoare pe TikTok, a fost relatat de mai multe instituții media din Republica Moldova, printre care Protv.md sau Md.kp.media. Potrivit relatărilor, femeia ar petrece mult timp în transmisiuni live, inclusiv în primele ore ale dimineții, iar comportamentul său ar fi afectat relația cu copilul și îndeplinirea responsabilităților părintești.
Subiectul este unul de interes public, întrucât vizează siguranța copilului și intervenția autorităților de protecție. Totuși, felul în care sunt construite asemenea materiale ridică întrebări despre protejarea identității minorului, alegerea titlurilor și imaginilor, precum și utilizarea unor etichete care pot induce publicul în eroare.
Deși numele copilului nu este dezvăluit în materialele sus menționate, publicarea numelui complet al mamei, a vârstei minorului și a localității în care locuiește familia poate permite identificarea indirectă a acestuia.
De asemenea, utilizarea sintagmei „dependență de TikTok” în materialele menționate poate induce publicul în eroare, deoarece sugerează existența unui diagnostic medical clar și stabilit, fără ca redacția să prezinte dovezi în acest sens.
Solicitat de Mediacritica, psihoterapeutul Ștefan Popov atrage atenția că utilizarea problematică a rețelelor sociale poate avea cauze diferite și că un asemenea comportament nu trebuie explicat printr-o singură etichetă.
„Pot exista mai multe cauze care pot determina dezvoltarea unei dependențe de rețelele sociale. În spatele ei pot fi dificultăți de reglare a emoțiilor, o stimă de sine fragilă, singurătate, experiențe dureroase sau stări de anxietate și depresie. Acestea nu duc automat la dependență, dar pot crea o vulnerabilitate, mai ales când persoana are puține alte modalități de a face față stresului sau suferinței”, a precizat specialistul.
Psihoterapeutul subliniază că utilizarea intensă a rețelelor sociale nu este, în sine, suficientă pentru a concluziona că o persoană are o dependență. Este important de analizat dacă aceasta își pierde controlul asupra comportamentului și dacă îl continuă în pofida consecințelor negative.
„Dar tocmai aici trebuie să diferențiem unele tipare comportamentale: cu toții căutăm uneori atenție sau distragere, dar în dependență comportamentul ajunge să ocupe un loc central în felul în care persoana își gestionează stările. Îi este tot mai greu să se oprească, chiar și atunci când consecințele negative devin serioase, neglijând responsabilitățile cotidiene. Când intri într-un live, oamenii îți răspund, te urmăresc, reacționează la ceea ce spui. Simți că ești văzut, că ai importanță pentru cineva. Și atunci dorești să revii mereu în live. Treptat, poți ajunge să cauți tot mai des această stare, iar lucrurile care cer efort și nu oferă o satisfacție imediată încep să fie amânate.
„«DEPENDENȚA DE TIKTOK» NU ESTE UN DIAGNOSTIC DISTINCT”
În relatarea cazurilor care implică sănătatea mintală, precizia termenilor este esențială. Formularea „dependență de TikTok” poate crea impresia că există un diagnostic medical distinct.
Ștefan Popov avertizează asupra riscului ca o asemenea etichetă să înlocuiască analiza contextului și a comportamentului concret. „Contează și precizia termenilor. De exemplu, «dependența de TikTok» nu este un diagnostic distinct recunoscut în clasificările clinice. Putem vorbi despre utilizarea problematică a rețelelor sociale, care poate include pierderea controlului și continuarea comportamentului în ciuda consecințelor negative. Problema cu eticheta «dependență de TikTok» este că sună ca un diagnostic medical precis și poate crea impresia că platforma explică întreaga situație. Astfel, posibilele dificultăți psihologice și contextul de viață trec în plan secund, iar persoana ajunge să fie prezentată și reținută de public drept «dependentul de TikTok»”, a precizat pentru Mediacritica psihoterapeutul.
CUM POATE FI RELATAT CAZUL FĂRĂ A TRANSFORMA SUFERINȚA ÎN SPECTACOL
Potrivit psihoterapeutului, responsabilitatea jurnalistică presupune evaluarea fiecărui detaliu în funcție de relevanța sa pentru public. „Întâi de toate, înainte de a realiza un material jurnalistic, trebuie să înțelegem ce anume este de interes public și care detalii riscă să transforme situația într-un spectacol mediatic. Titlurile șocante sau care distorsionează realitatea, diagnosticele folosite ca etichete, fragmentele video cu persoana în momente vulnerabile, imaginile din locuință și detaliile intime pot atrage atenția și să servească mai curând ca scene pentru spectacole, fără să ajute neapărat publicul să înțeleagă problema”, a explicat el.
Specialistul atrage atenția și asupra efectului pe care îl poate avea construcția editorială a materialului. „În cazul unui copil, apare și întrebarea dacă, relatând despre expunerea lui umilitoare, nu contribuim chiar noi la răspândirea acesteia. A evita stigmatizarea nu înseamnă să minimalizăm comportamentul sau să scutim persoana de responsabilitate. Putem vorbi despre prejudiciul produs și despre necesitatea protejării celor afectați, păstrând, în același timp, respectul pentru demnitatea persoanei. Iar materialul ar trebui să explice și ce ajutor există, ce pot face instituțiile și cum pot fi prevenite asemenea situații”, menționează Ștefan Popov.
