Recent, Consiliul Audiovizualului (CA) a adoptat un nou regulament privind conținuturile audiovizuale, menit să asigure „informarea pluralistă și corectă a publicului” de către serviciile media audiovizuale liniare și neliniare. Documentul, care va intra în vigoare la 5 mai 2024, conține prevederi noi ce se referă la „reflectarea cazurilor de suicid sau cele referitoare la difuzarea informațiilor cu privire la starea de urgență, de asediu și de război, precum și norme detaliate privind respectarea drepturilor minorului în programele audiovizuale”.
Potrivit documentului, conținuturile audiovizuale cu impact negativ asupra minorilor sunt interzise sau limitate/restricționate spre difuzare/distribuire. De asemenea, este interzisă difuzarea/distribuirea conținuturilor audiovizuale care relatează batjocorirea sau înjosirea unui om ori a unui grup de oameni în legătură cu originea etnică, apartenența națională, rasială, sexuală, în legătură cu boala, starea socială, limba vorbită, religia practicată, convingerile împărtășite opiniile împărtășite sau orice altă formă de discriminare, care includ date cu caracter personal ale unui minor bănuit, acuzat ori condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni sau contravenții, dacă acesta nu se ascunde de autoritățile de drept ori de instanțele judecătorești, sau ale unui minor care este victima unei infracțiuni ori contravenții, ceea ce permite identificarea acestuia.
Este interzisă și difuzarea/distribuirea conținuturilor audiovizuale care includ date cu caracter personal ale unui minor care fie și-a provocat leziuni corporale ori a încercat să o facă, fie s-a sinucis ori a făcut o tentativă de sinucidere, ceea ce permite identificarea acestuia. Sunt interzise si materialele ce conțin fotografii ale minorilor sau materiale video despre aceștia în contextul unor fenomene sociale negative, ceea ce permite identificarea minorilor; ce lezează demnitatea minorului identificat și/sau lezează interesele sale superioare; cu imagini ori fotografii ale corpului minorului decedat.
Nu se admit nici conținuturi audiovizuale care fac referire defavorabilă sau discriminatorie la originea etnică, naționalitatea, rasa ori religia unui minor, precum și la dizabilitatea acestuia sau orice altă formă de discriminare.
Regulamentul mai prevede că în cadrul programelor audiovizuale este interzisă difuzarea oricăror indicii ce ar putea duce la identificarea minorilor implicați în situații cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, abuz sexual, abuz fizic sau psihic, dispute familiale, sinucideri, consum de droguri, abuz de alcool etc.), inclusiv în calitate de victime sau martori.
Cu referire la suicid, sunt interzise conținuturile audiovizuale care reprezintă discuții detaliate despre metode, locații și focare de sinucidere sau autovătămare, descrieri explicite ale autovătămării sau ale suicidului, provocări extrem de periculoase, care implică un risc iminent de vătămare fizică, farse periculoase sau amenințătoare care fac victimele să se teamă de un pericol fizic grav și iminent sau care provoacă suferință emoțională gravă, instrucțiuni de ucidere sau vătămare sau instrucțiuni pentru construirea de obiecte explozive cu intenția de a răni sau ucide oameni; consumul abuziv de droguri sau oferirea instrucțiunilor privind modul de fabricare a drogurilor; glorificarea sau încurajarea comportamentului anorexic, obiceiurilor alimentare anormale sau dereglate care afectează negativ sănătatea unei persoane (inclusiv consumul de produse nealimentare).
Între altele, documentul mai definește condițiile pentru difuzarea publicității prin ecran partajat a programelor destinate persoanelor cu dizabilități de văz sau de auz, a conținuturilor interzise spre difuzare, cât și modul de exercitare a dreptului la replică și la rectificare.