Crearea profilurilor false pe rețelele sociale ar putea fi sancționată, potrivit unui proiect de lege pentru modificarea Codului penal și celui contravențional. Astfel, pentru falsul de identitate înregistrat pe platformele sociale se prevăd amenzi între 25.000 de lei și 150.000 de lei sau până la 1 an de închisoare.
Proiectul de lege prevede completarea legislației cu conceptul de „fals de identitate”. Este vorba de prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, prin semnarea unui act de dispoziție, înregistrarea și/sau utilizarea conturilor de utilizatori pe platformele de socializare, portalurilor web, adreselor poștale electronice, numerelor de telefon, a cardurilor de acces sau a altor servicii ale societății informaționale. Aceste încălcări ar urma să fie pedepsite cu o amendă în mărime de la 500 la 3.000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 6 luni până la un an, precum și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la cinci ani.
Excepție ar urma să fie pseudonimele, care nu cad sub incidența prezentelor prevederi.
Potrivit autorităților, modificările vor ajuta la „îmbunătățirea cadrului normativ, remedierea unor carențe de ordin legislativ care, în practică, generează dificultăți de interpretare și aplicare a normelor de drept penal, consolidarea unui sistem eficient de umanizare a politicii punitive a statului, adaptat cerințelor și realităților sociale”.
Documentul a fost elaborat de Ministerul Justiției (MJ) și a fost remis recent Guvernului.