Educația media pentru vârstnici: „Noi, persoanele în vârstă, avem un sentiment că rămânem în urmă cu informarea”

Foto: Cji.md

Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Culturii au aprobat, la sfârșitul lunii mai, un plan de promovare și integrare a alfabetizării informaționale și media, elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Documentul prevede integrarea educației mediatice și în programele de educare non-formală pentru persoanele în etate. Implementarea măsurilor va fi coordonată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, de comun cu Ministerul Educației și cel al Culturii.

Planul adoptat, valabil pentru perioada 2024-2026, prevede un șir de acțiuni axate pe promovarea educației mediatice în rândul persoanelor vârstnice. Este vorba despre diferite inițiative, resurse, activități de informare și educație non-formală în domeniul media.

„Siguranța informațională este esențială pentru toate categoriile de vârstă, dar persoanele în etate se confruntă cu o vulnerabilitate sporită în fața știrilor false și a dezinformării din mediul online. Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin intermediul asistenților sociali, dar și a campaniilor de informare, își propune să ajute vârstnicii să navigheze în mod responsabil în lumea digitală. Oferindu-le informații corecte și sprijin pentru a înțelege cum să diferențieze știrile reale de cele false, îi ajutăm să devină consumatori critici de informație, contribuind astfel la integrarea lor în societatea digitală”, a menționat, pentru Mediacritica, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Pentru persoanele în etate, astfel de inițiative sunt mai mult decât binevenite. Dina Ciubotaru, manageră de program la organizația HelpAge Moldova, a subliniat necesitatea educației mediatice pentru acest grup de cetățeni. 

Dina Ciubotaru, manageră de program la organizația HelpAge Moldova

„Persoanele în vârstă din țara noastră deseori simt disconfort din cauză schimbărilor permanente ce au loc în diverse domenii și inclusiv în ce privește căile și sursele de informare. Este important să se asigure educația mediatică pentru acest grup de populație, și nu doar, care ar garanta informarea corectă, protecția împotriva falsurilor și a informațiilor distribuite din surse nesigure. Asta încercăm să facem continuu la HelpAge Moldova, pentru a apăra drepturile persoanelor în etate, pentru a le asigura dreptul la informare și educație”, a precizat pentru Mediacritica Dina Ciubotaru.

În același timp, managera de program susține că organizația depune eforturi pentru „informarea creatorilor de știri despre necesitatea abordării corecte a subiectelor ce se referă la îmbătrânire și persoane în etate, la evitarea stereotipurilor și discriminării asociate cu vârsta înaintată și îmbătrânirea”. 

„Spre exemplu, o recomandare este de a prezenta informații despre persoane în etate și în alte domenii decât cele legate de pensii, asistență socială și sărăcie. Ne bucurăm că din ambele părți există interes pentru a îmbunătăți lucrurile și pentru învățare și informare corectă”, a explicat Dina Ciubotaru.

Iar Sofia Duca, o voluntară de 77 de ani din Cuizăuca, raionul Rezina, a evidențiat importanța acestor inițiative pentru vârstnici. Femeia este membră a grupului de voluntari care activează în Asociația Obștească „Pro Impuls” și este implicată în activitățile de susținere a persoanelor în etate mai vulnerabile și în cele de dezvoltare a comunității. 

Foto: HelpAge Moldova

„Noi, persoanele mai în vârstă, avem un sentiment că rămânem în urmă cu informarea, cu Internetul. Și chiar dacă navigăm online, ne pierdem în informația de acolo. Sunt foarte bune pentru noi instruirile în acest domeniu, ca să înțelegem cum se fac știrile, cum deosebim o știre corectă de una incompletă sau falsă, cum căutăm informații și cum să-i informăm și noi corect pe alții. Merg regulat acasă la șapte persoane în vârstă și mă simt responsabilă să le aduc informații corecte atunci când mă întreabă despre ce mai e nou”, a mărturisit pentru Mediacritica Sofia Duca.

CONTEXT

În mai 2023, cu sprijinul International Media Support (IMS), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a prezentat proiectul Programului Național de Alfabetizare informațională și media (AIM), ce propunea o foaie de parcurs de acțiuni prioritare pe care ar fi trebuit să și le asume statul Republica Moldova în domeniului AIM și digital. Proiectul de document a fost elaborat în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova și documentele de politici strategice naționale în domeniul educației și a securității informaționale.

În urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, s-a propus restructurarea acestui program într-un plan interministerial sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Culturii, precum și cu sprijinul partenerilor de implementare din cadrul instituțiilor de stat relevante, dar și al organizațiilor din societatea civilă. Documentul a fost aprobat de cele două ministere la 17 mai 2024. Resursele financiare pentru implementarea acestui plan vor fi alocate din bugetul de stat și sursele externe de finanțare.

Materialul este publicat în cadrul campaniei de promovare a Planului interministerial de integrare a acțiunilor de alfabetizare informațională și media, desfășurată în cadrul proiectului „Reacționăm, expunem și acționăm împotriva dezinformării” (READ), implementat în comun de International Media Support (IMS) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea financiară a Uniunii Europene.

Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.