Cazul femeii din raionul Ocnița, care a născut un bebeluș cu două capete, a fost pe larg mediatizat săptămâna trecută, iar interviul distribuit pe canalul de Youtube al lui Adrian Prodan, cu femeia și soțul acesteia, depășește limitele eticii jurnalistice întrucât exploatează durerea umană pe un subiect sensibil, fiind oferite detalii ce nu țin de interesul public și pot să afecteze emoțional.
În cadrul interviului realizat de Adrian Prodan cu femeia și soțul acesteia, moderatorul adresează întrebări sensibile, insistând pe accentuarea durerii umane: „Fetița s-a născut moartă?”; „Fetița nu ai văzut-o?”; „A fost luată acasă și înmormântată?”. El se adresează și soțului: „Ați mers la morgă?”. „Tu ai văzut fetița?”. Drept răspuns, protagonistul oferă detalii ce nu țin de interesul public și pot afecta emoțional.
Codul deontologic conține o serie de prevederi cu se referă la astfel de cazuri: „Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată de la persoane în stare de șoc sau persoane neajutorate, asigurându-se că publicarea informației nu va leza drepturile acelor persoane și va încerca să anticipeze eventualele efecte negative asupra lor. (…) Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată despre crime, dezastre naturale, accidente și alte cazuri similare în care cineva suferă prejudicii de orice gen, asigurându-se de fiecare dată că publicarea unei atare informații nu va provoca noi suferințe celor prejudiciați sau nevinovați de cele întâmplate. (…) Jurnalistul nu profită de starea de vulnerabilitate a persoanelor și de necunoașterea de către acestea a drepturilor și libertăților lor, precum și nu le încurajează să recurgă la acțiuni umilitoare și care lezează demnitatea umană”.
De asemenea, „jurnalistul va respecta intimitatea persoanelor. (…) El/ea va manifesta o atenție deosebită față de persoanele vulnerabile pe care le intervievează”, prevede actul cu norme deontologice al Federației Internaționale a Jurnaliștilor, în timp ce Regulamentul privind conținuturile audiovizuale, al Consiliului Audiovizualului, stipulează că „în situații de suferință umană, de dezastre naturale, de accidente sau acte de violență trebuie respectată imaginea și demnitatea persoanelor aflate în astfel de situații”.
Iar Ghidul de stil cu norme etice sugerează: „Clişeul Cu cât ştirile sângerează mai mult, cu atât se vând mai bine exprimă succint o fixaţie a unor mass-media pe tragedii personale, pierderi, accidente, crime sau acte de violenţă. O întrebare mai veche a unui profesionist media ne ajută să tragem linia dintre ceea ce poate fi publicat şi difuzat în cazul unor fapte de violenţă şi ceea ce nu poate fi prezentat public: Ţi-ar plăcea ca aceste texte şi imagini să fie văzute de copiii tăi în ziar sau la televizor atunci când luaţi împreună micul dejun înainte de şcoală?”.
„Este regretabil când jurnaliștii exploatează durerea unui părinte pentru rating”, consideră și Anastasia Nani, directoarea adjunctă a Centrului pentru Jurnalism Independent. „Mass-media ar trebui să se ghideze de normele eticii și a deontologiei profesionale, să producă conținut de interes public. În acest caz, cum poate fi justificat interesul public atunci când întrebi o mamă dacă își așteaptă copilul mort acasă, atunci când îi răscolești sentimentele la locul tragediei și atunci când o lași să plângă necontenit în fața camerei de luat vederi? În calitate de jurnaliști, ar fi bine să ne întrebăm despre impactul materialelor pe care le realizăm. În egală măsură, să nu uităm și de consecințe”, potrivit ei.
Într-o analiză pentru Mediacritica, președinta Consilului de Presă, Viorica Zaharia, sublinia că „în calitatea noastră de membri ai Consiliului de Presă – structură care promovează și supraveghează deontologia în jurnalism – eu și colegii mei primim foarte des linkuri de pe Youtube sau alte platforme cu conținut mediatic la care unui om decent îi este jenă să se uite. Sunt, de regulă, istorii lacrimogene, în care femei sau bărbați, victime ale unor abuzuri sau altor situații traumatizante, fac destăinuiri, povestesc detalii din viața intimă, plâng… Desigur, astfel de istorii nu sunt nici pe departe de interes public, ci urmăresc un singur scop – să adune audiență pentru deținătorul «videoblogului»”.
