Imagini cu un minor de la accidentul din raionul Orhei, distribuite pe rețele de un portal de știri

Foto: Pagina de facebook a Poliției Republicii Moldova

Portalul Sinteza.org a publicat la data de 26 mai, pe pagina oficială de Facebook a instituției media, mai multe imagini înfățișând un copil care „plângea speriat de haosul provocat de accidentul teribil de la Orhei”. Acest fapt contravine atât normelor legale, cât și celor deontologice cu privire la protecția minorilor.

Postarea de pe pagina de Facebook a portalului Sinteza.org a adunat în doar două ore peste 240 de like-uri, comentarii și distribuiri. Acest copilaș plângea speriat de haosul provocat de accidentul teribil de la Orhei. Tăticul lui stătea lîngă soția traumată și îi acorda un suport moral, în timp ce medicii și salvatorii îi acordau ajutor medical. Însă pompierii de la Orhei, Stas Melnic și Petru Mudrea, ca bravi tătici au liniștit copilul și s-au împrietenit” și mai multe imagini preluate, care îl prezentau în prim plan pe copil”, potrivit textului care însoțesc fotografiile. 

Potrivit Legii cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei: „În mijloacele de informare în masă se interzice publicarea informaţiei ce conţine date cu caracter personal în cazurile în care (…) se prezintă fotografii ale copiilor sau materiale video despre aceştia în contextul unor fenomene sociale negative, ceea ce permite identificarea copiilor”.

Chiar dacă este vorba despre postări pe rețele sociale, Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova recomandă ca atât instituția media, cât și jurnaliștii care o reprezintă să aibă un comportament online similar celui offline, respectând aceleași reguli de etică profesională. Cu referire la protecția identității minorului, Codul deontologic specifică: „Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată despre copii, asigurându-se că publicarea unei atare informații nu va avea consecințe negative (sentimente de frică, suferință etc.) asupra acestora”. De asemenea, „jurnalistul protejează identitatea copiilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență și abuz de orice fel etc.), inclusiv ca martori. Înregistrările audio/video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității copiilor”. 

Codul reține și anumite excepții: „…situațiile în care identificarea copiilor este de interes public și cele în care jurnalistul acționează în interesul superior al copilului, cu sau fără acordul părinților sau al tutorilor”. Totuși, în cazul site-ului Sinteza.org, nu putem vorbi despre o situație în care identificarea copilului este de interes public.