Ministrul Culturii reconfirmă continuarea activităților de educație media și în 2026: „Deschidem orizonturi și reducem din discrepanțe”

Foto: Mediacritica.md

Ministerul Culturii va continua și în 2026 activitățile de educație media, implementate în sectorul cultural, în special prin rețeaua bibliotecilor publice, ca parte a eforturilor de consolidare a rezilienței informaționale a statului. Asigurările vin din partea ministrului Culturii, Cristian Jardan, invitat în cadrul ultimei ediții din anul 2025 a Podcastului cuMINTE, dedicată rolului culturii în educarea gândirii critice.

„Cultura este un instrument prin care asigurăm coeziunea socială. Chiar dacă se exprimă într-o limbă, ea nu are granițe. Muzica, de exemplu, nu are limbă. Prin cultură putem asigura coeziune socială, putem reduce discrepanțele sociale și economice și, în același timp, putem oferi informație, pentru că orice act cultural are un mesaj”, a declarat ministrul. El a reiterat că consumul de cultură contribuie direct la creșterea nivelului de conștientizare și la dezvoltarea capacității de analiză critică a informației.

Referindu-se la educația media, Cristian Jardan a subliniat caracterul structural al acestui proces și rolul central al sistemului educațional. „Nivelul de a analiza critic vine din școală, chiar poate și de la grădiniță. Este un rol structural, sistemic al Ministerului Educației”, a explicat ministrul. În acest context, Ministerul Culturii intervine complementar, prin dimensiunea culturală, acolo „unde deschidem orizonturi și reducem din discrepanțe”.

Din 2024, acest efort este susținut printr-un Planul interministerial de integrare a acțiunilor de alfabetizare informațională și media (AIM) în Republica Moldova, document elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și aprobat în anul 2024 de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Ministerul Culturii (MC). „Planul este unul foarte bun, mai ales că este între două instituții de stat. În plus, avem suportul esențial al Centrului pentru Jurnalism Independent”, a precizat Cristian Jardan.

Un element-cheie al implementării documentului îl constituie bibliotecile publice, despre care Mediacritica a scris în repetate rânduri. „La Ministerul Culturii implicăm mai mult bibliotecile. Avem în Republica Moldova o rețea foarte dezvoltată, prin care reușim să organizăm mai multe evenimente în coordonare cu Ministerul Educației, CJI, Biblioteca Națională, dar și Biblioteca Națională pentru Copii”, a declarat ministrul. Potrivit lui Jardan, în 2025 au fost realizate mai multe acțiuni la nivel național, iar reacția bibliotecilor a fost una pozitivă: „Bibliotecarii, în marea lor majoritate, sunt oameni cărora le plac activitățile și vor să se implice”. 

Ministrul Culturii a subliniat că activitățile de educație media nu se vor opri odată cu finalizarea actualului program interministerial: „Am avut recent o întâlnire cu reprezentanții CJI ca să vedem ce facem mai departe. Acest program este pentru doi ani, dar angajamentul nostru ferm este că vom continua. Nu există niciun motiv pentru a opri aceste activități”. 

În sprijinul acestei afirmații, ministrul a prezentat și date concrete. „Doar în prima jumătate a anului 2025, Biblioteca Națională a desfășurat 45 de activități – ateliere și sesiuni de informare – la care au participat peste 1 000 de persoane”, a spus Jardan, adăugând că Biblioteca Națională pentru Copii a derulat, la rândul ei, activități similare. Pentru anul viitor, sunt deja planificate anumite acțiuni, inclusiv cu indicatori de monitorizare.

Educația media este prevăzută și în documentele strategice ale Ministerului Culturii. „Avem aprobată recent Strategia Națională pentru Cultură și Patrimoniu. Acum lucrăm la un program și un plan de acțiuni pentru următorii cinci ani. Există planificarea unor activități referitoare la educația media care vor fi desfășurate în următorii cinci ani”, a explicat ministrul. Acestea vizează ateliere și cursuri de instruire pentru formatori la nivel local, desfășurate în special în biblioteci.

În paralel, alte programe ale ministerului susțin indirect educația media. „Programul «Acces la cultură», lansat în 2025, finanțează activități culturale în regiuni”, a menționat Jardan, oferind drept exemplu proiectul Bibliotecii Naționale pentru Copii „Fii informat, fii protejat”, care promovează formarea gândirii critice la copii și include un manual de educație mediatică digitalizat, disponibil public.