La doi ani de la escaladarea războiului în Ucraina, oboseala se resimte din ce în ce mai puternic în rândul populației. Această oboseală nu este doar fizică sau emoțională, ci și informațională, un fenomen discutat la nivel global și denumit „information fatigue”.
Psihologii și sociologii au cercetat acest fenomen și au identificat că oamenii sunt copleșiți de un exces de informații provenind din diverse canale media, ceea ce îi împiedică să-și formeze opinii proprii sau să reflecteze adecvat asupra subiectelor. Mai mult, fluxul continuu de informații face ca subiectele să devină monotone sau obișnuite, reducând astfel interesul și atenția publicului.
„Faptul că interesul oamenilor pentru acest subiect a scăzut după doi ani de război este un fenomen absolut normal”, explică psihologul și psihoterapeutul Ștefan Popov pentru Mediacritica.md.
„În psihologie, există un concept numit «adaptare senzorială sau perceptuală». Este un proces prin care sistemul senzorial sau perceptual al unei persoane se ajustează la un stimul constant sau repetitiv prin reducerea sau chiar eliminarea răspunsului (interesului) la acel stimul. Acest fenomen permite creierului să se concentreze asupra informațiilor noi și semnificative, ignorând stimuli obișnuiți care nu mai reprezintă o amenințare imediată sau un interes deosebit. Adaptarea perceptuală este esențială pentru menținerea unei sănătăți emoționale”, adaugă sursa.
În același timp, Ioana Avadani, președinta Centrului pentru Jurnalism Independent din România, observă că oamenii se concentrează pe problemele personale, cum ar fi criza energetică și alegerile, care au un impact direct asupra vieții lor. Aceasta nu înseamnă lipsă de empatie față de situația din Ucraina, ci mai degrabă o formă de auto-protecție și adaptare la mediul înconjurător.
„Decuplarea publicului de la știrile despre război este de înțeles. Viața e grea, oamenii trebuie să facă față problemelor personale, criza energiei care a urmat declanșării războiului a înăsprit traiul de zi cu zi. Pur și simplu s-au concentrat asupra propriilor familii – și nu din lipsă de empatie. Este și o formă de auto-protecție – nu poți trăi pe termen lung la intensitate maximă (așa cum s-a întâmplat în primele luni de după declanșarea războiului). Au apărut conflicte noi – vezi confruntarea dintre Israel și Hamas. Au venit și încă mai vin alegeri – care au, de asemenea, impact asupra vieții oamenilor”, spune președinta CJI din România, pentru Mediacritica.md.
Cu toate acestea, importanța menținerii atenției asupra conflictului din Ucraina nu poate fi subestimată. Președintele Zelenski și alți lideri fac eforturi pentru a menține problema pe agenda internațională, recunoscând că oamenii se pot obișnui cu răul și pot ignora tragediile dacă nu sunt aduse în atenție constant.
„Și lucrul acesta nu se întâmplă doar cu cetățenii noștri. Este de ajuns să urmărești eforturile președintelui Zelenski de a menține chestiunea războiului din Ucraina pe agendele guvernelor din UE sau SUA. Oamenii se obișnuiesc cu răul. Este sarcina (și știința) jurnalistului de a furniza consumatorului de media un meniu de informații echilibrat și relevant pentru acesta. Altfel, cititorul, ascultătorul sau telespectatorul pleacă, se refugiază în divertisment”, a concluzionat Ioana Avadani.
Iar psihoterapeutul Ștefan Popov consideră că este aproape imposibil să trezești interesul oamenilor pentru un anumit subiect atâta timp cât condițiile sunt relativ stabile sau constante. „Mai bine de un an, linia frontului nu s-a schimbat semnificativ, situația fiind percepută ca fiind stabilă, iar oamenii s-au adaptat la această realitate din vecinătatea noastră. În consecință, este firesc ca interesul să scadă, datorită adaptării perceptuale, iar oamenii să-și orienteze atenția către alte subiecte cotidiene. Mai mult, din partea multor comentatori politici a existat un mesaj constant: atâta timp cât armata ucraineană rezistă în fața invadatorilor ruși, noi ne aflăm în siguranță. Aceste mesaje au diminuat semnificativ temerile și îngrijorările pentru a menține interesul față de ceea ce se întâmplă în Ucraina, iar cetățenii s-au desensibilizat chiar și la noțiunea de «război hibrid» față de țara noastră, atâta timp cât transportul circulă, magazinele sunt deschise și avem festivaluri. Cu certitudine, însă, războiul din Ucraina va redeveni în centrul atenției atunci când linia frontului va începe să se modifice semnificativ sau vor apărea alte evenimente de amploare cu un grad crescut de amenințare. Acest lucru va trezi din nou o stare de alertă, vigilență și interes în rândul cetățenilor”, a ținut să precizeze psihologul.