Perchezițiile la reprezentanții partidelor „Renaștere” și „Șansă”, relatate cu amestec dintre fapte și opinii și lipsa dreptului la replică

Foto: Partidul Politic Șansă/Facebook

Procuratura Anticorupție a desfășurat în dimineața zilei de 4 octombrie percheziții la reprezentanți a două partide politice – „Renaștere” și „Șansă”. Potrivit Newsmaker.md, instituția nu a oferit detalii despre dosarul vizat sau adresele la care au descins oamenii legii. Unele portaluri de știri au relatat subiectul cu amestec dintre fapte și opinii și lipsa dreptului la replică.

Este cazul portalurilor Omniapres.md și Geneza.md, care au titrat: Percheziții în manieră NKVD în casele membrilor și simpatizanților partidului „Șansă”. Autorii știrilor califică perchezițiile efectuate de oamenii legii ca fiind „în manieră NKVD”, precizări pe care le fac și în text: „La fel cum proceda NKVD în perioada stalinistă – membrii și simpatizanții partidului «Șansă» din mai multe raioane ale țării au fost treziți la miezul nopții și percheziționați”.

Portalurile de știri Telegraph.md sau Tv6.md au preluat calificativul „în manieră NKVD” în ghilimele.

Codul deontologic prevede că „jurnalistul trebuie să facă o distincție clară între fapte și opinii și să nu prezinte opiniile drept fapte”. La fel, Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști susține că „în prezentarea evenimentelor vom face o distincţie clară între informaţie şi opinie, evitându-se orice confuzie. Ştirile sunt fapte şi date. (…)  Vom evita să ne spunem opinia în articolele de ştiri”.

Cu referire la dreptul la replică, unele site-uri au publicat acuzațiile președintelui formațiunii „Șansă”, Alexei Lungu, fără a prezenta și replica celor vizați. „Cei care critică puterea sovietică și politica de la Kremlin acționează ca NKVD în anii 37, când veneau pe întuneric în casele oamenilor și ridicau din pat femei și copii. Exact așa au procedat reprezentanții instituțiilor de forță, mai corect – instituțiile de forță ale actualei guvernări, în raport cu membrii și simpatizanții partidului «Șansă»”.

Codul deontologic recomandă: „Jurnalistul respectă principiul potrivit căruia orice persoană supusă criticii negative are dreptul la replică, prin care să precizeze informația inexactă sau să infirme informația”.

De asemenea, Codul notează că „jurnalistul pune la îndoială orice informație” și că „trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect”. „Jurnalistul verifică, de regulă, informațiile din cel puțin două surse independente una de alta. Jurnalistul publică doar informațiile pe care, în urma verificărilor, le consideră veridice”, accentuează documentul.