Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și-a propus să coalizeze organizațiile societății civile din Republica Moldova care desfășoară și sprijină activități de alfabetizare media și combatere a dezinformării și propagandei. Membrii coaliției vor contribui la elaborarea unei strategii naționale privind alfabetizarea media, pe care CJI își propune să o lanseze public în 2023.
„Spre deosebire de alte state, în Republica Moldova, alfabetizarea media este preocuparea societății civile, mai puțin a statului. Nu avem o autoritate care și-ar asuma angajamentele în acest domeniu, activitățile de alfabetizare media fiind desfășurate de mai multe organizații neguvernamentale. O parte din aceste inițiative sunt însă răzlețe, nu există o coordonare între ele, iar cele mai multe încetează exact când se termină proiectele. O strategie națională ar trasa direcțiile de dezvoltare pe acest segment și ar stabili un plan de acțiuni clar pentru toți actorii implicați în activități de alfabetizare media și combatere a dezinformării”, a explicat Nadine Gogu, directoarea executivă a CJI.
De aceeași părere sunt și reprezentanți ai altor organizații care, de mai mulți ani, desfășoară activități de alfabetizare media. „Este nu doar binevenit, dar şi absolut necesar să ne consolidăm eforturile în domeniul educaţiei media odată ce instrumentele şi tehnicile de manipulare sau dezinformare devin tot mai variate, inovative şi agresive. Acționând necoordonat, în lipsa unei strategii şi viziuni durabile, este greu să avem rezultate pe termen lung şi să contribuim la consolidarea unei societăţi cu gândire critică. Nu mai vorbesc de copii şi tineri care riscă să piardă noţiunea de consum critic al informaţiei şi să crească cetăţeni uşor de manipulat şi lipsiţi de multe valori şi norme sociale. Să recunoaştem că şcoala nu reuşeşte să facă faţă transformărilor informaționale şi să ţină pasul cu tehnologiile şi tendinţele care marchează dezvoltarea şi formarea tinerilor. De aceea este nevoie ca societatea civilă să intervină mai prompt şi mai structurat în domeniul educaţional”, consideră Veronica Boboc, directoarea executivă a Centrului Media pentru Tineri.
Liuba Petrenco, doctoră, conferențiară universitară, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, susține, pe de altă parte, că formarea și dezvoltarea unei competențe, precum cea în domeniul alfabetizării media este un proces care necesită timp și implicarea tuturor actanților educaționali și sociali. Universitatea „Ion Creangă” desfășoară de mai mulți ani cursuri de formare continuă în domeniul educației media pentru cadrele didactice. „Pentru alfabetizarea media la toate nivelele procesului educațional – educație timpurie, învățământ general, superior și formarea continuă a cadrelor didactice – e nevoie de cooperare și conjugarea eforturilor tuturor instituțiilor care desfășoară activități în acest domeniu, iar Universitatea Pedagogică de Stat «Ion Creangă» este deschisă pentru comunicare și studii în domeniul alfabetizării media”, precizează Liuba Petrenco.
La sfârșitul anului 2021, Centrul Baltic de Excelență în Media, în parteneriat cu mai multe organizații, printre care și CJI, a lansat cercetarea „Abordarea exhaustivă și avansarea alfabetizării media în Republica Moldova”. Studiul confirmă, între altele, că, pe parcursul ultimilor ani, au fost implementate o multitudine de inițiative, campanii de informare și instruiri în domeniul alfabetizării media, majoritatea fiind inițiate de reprezentanții societății civile și cu suportul financiar al comunității donatorilor. Majoritatea experților intervievați în cadrul cercetării au subliniat că e timpul ca alfabetizarea media și informațională a populației din Republica Moldova să devină o prioritate a statului, care să își asume rolul de inițiator, coordonator și, nu în ultimul rând, cel de finanțator direct al acestui domeniu, nu doar cel de partener al proiectelor societății civile.
„Nivelul scăzut de alfabetizare informațională a populației reprezintă un risc major mai ales în contextul actual, când avem la hotar un război hibrid, iar propaganda externă și internă este intensificată major. Elaborarea unei strategii la nivel național este necesară pentru a eficientiza utilizarea resurselor și expertizei deja existente în domeniu, dar și pentru a identifica lacunele și necesitățile instituționale, bugetare, legislative, de expertiză, de mecanisme de evaluare a nivelului de alfabetizare a populației etc. O astfel de strategie ar determina în ordine prioritară acțiunile necesare, planul de acțiuni pentru alfabetizarea media și informațională a tuturor categoriilor de populație și delimitarea clară a rolurilor și responsabilităților instituțiilor de stat relevante și a actorilor relevanți din celelalte sectoare. Existența unei astfel de strategii ar eficientiza considerabil și inițiativele din domeniu susținute de donatori, căci un document oficial și la nivel național i-ar informa și ghida în stabilirea unor priorități de suport bine argumentate și focusate”, menționează Angela Vacaru, autoarea studiului.
CJI a lansat un concurs pentru selectarea unui grup de experți sau experte care vor elabora strategia națională de alfabetizare media, menită să promoveze educația media și să lupte cu dezinformarea și propaganda. Strategia va fi realizată în cadrul proiectului „Crearea unei coaliții în vederea elaborării strategiei naționale privind alfabetizarea media și lupta cu dezinformarea”, implementat de CJI cu susținerea financiară a IMS (International Media Support).