#PEÎNȚELES: Ce este negaționismul?

Întrebare: Am auzit de mai multe ori despre cum că ar exista o ideologie a negaționismului. E adevărat? Ce e asta? 

Răspuns:

Negaționismul, abordat de cele mai multe ori în sens istoric, înseamnă negarea faptelor istorice care sunt dovedite, precum și falsificarea sau distorsionarea lor. Termenul se referă în general la cei care contestă existența unor evenimente istorice majore precum Holocaustul, Holodomorul, consecințele celui de-al Doilea Război Mondial, o serie de genociduri și alte crime asupra umanității. Mai nou, a fost folosit și în contexte precum pandemia sau negarea existenței coronavirusului. 

Wikipedia informează că termenul de negaționism a fost introdus pentru prima dată de istoricul francez Henry Rousso, în cartea sa Sindromul Vichy (1987), care a analizat memoria populară franceză de pe timpurile Regimului de la Vichy și a Rezistenței franceze. Rousso a postulat că este necesar să se facă distincția între revizionismul istoric legitim în studiile Holocaustului (revizionismul însemnând revizuirea unor fapte istorice atunci când se găsesc dovezi noi sau când specialiștii descoperă erori în vechile teorii) și negarea Holocaustului motivată politic, adică negaționismul. 

Scopul negaționismului istoric ar putea fi obținerea unor dividente politice, demonizarea unui inamic, transferarea vinovăției de război. În sprijinul perspectivei „istoriei revizuite”, o persoană negaționistă poate prezenta documente false drept surse autentice sau poate să expună motive de neîncredere în documentele autentice, poate face trimitere la citate scoase din context, poate să manipuleze statistici sau să recurgă la traduceri greșite ale textelor din alte limbi. 

Mai multe țări au incriminat negaționismul istoric al Holocaustului. Iar în România, în februarie 2021, pentru prima dată în istorie o persoană a fost condamnată pentru negaţionism. Este vorba de  un fost ofițer al Serviciului Român de Informații, condamnat la un an și o lună de închisoare cu suspendare pentru acuzația de negare a Holocaustului.