Detector Media: Cele mai răspândite falsuri despre Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat în Republica Moldova

Foto: Constantin Grigoriță

Pe 1 iunie, Republica Moldova a fost gazda celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene. Evenimentul care s-a desfășurat la Bulboaca și a reunit, în premieră pentru țara noastră, 50 de lideri europeni, a constituit motiv pentru presa pro-Kremlin să lanseze mai multe falsuri și manipulări informaționale, cele mai răspândite fiind demontate de Detector Media

În analiza sa, Detector Media se referă la tactica de devalorizare, frecvent utilizată de „mașinăria de propagandă” rusă, care constă în subminarea importanței sau succesului anumitor evenimente, decizii și procese, recurgând adesea la ridiculizare, ironie și limbaj lipsit de respect. Această metodă își propune să provoace emoții și asociații negative și să marginalizeze în continuare persoana sau evenimentul vizat. Sursa a analizat cum a fost aplicată această tactică în cazul evenimentului din Republica Moldova.

Toate afirmațiile CPE sunt pur declarative

Canalele de propagandă favorabile Rusiei adesea s-au referit la rezultatele Summitului CPE ca fiind doar declarative, afirmând că summitul a produs doar oportunități de fotografii comune și banchete fastuoase, fără a conduce la consecințe politice substanțiale pentru țările participante. 

„Summitul european într-o cramă nu este nimic mai mult decât o ceață fantomatică a speranțelor neîmplinite”, a rezumat un canal anonim de Telegram evenimentul, în timp ce altul l-a numit un „foișor prietenos pentru întâlniri”. Pe aceste conturi se promova ideea că discuțiile despre un viitor european unit și sprijinul pentru Kiev și Chișinău au fost redundante și practic unicul rezultat al summitului a fost semnarea unui memorandum pentru reducerea tarifelor de roaming pentru Republica Moldova.

Totuși, este important de remarcat că în timpul summitului inaugural de la Praga, în octombrie 2022, consensul a fost că CPE va servi drept o „platformă informală” și nu va depăși politica UE, în special în ceea ce privește extinderea. 

CPE  este un congres al coaliției anti-ruse”

Media rusă a propagat ideea că „Summitul Comunității Politice Europene va fi o nouă încercare a Bruxelles-ului de a forma o coaliție anti-rusă și de a convinge alte țări să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei”. Canale anonime de Telegram au repetat că „noul club european s-a unit doar împotriva Rusiei și a lui Vladimir Putin. Dar au existat deja multe astfel de summituri anti-Putin.”

Cu toate acestea, „astfel de etichete precum «anti-ruse» sunt doar încercări de a prezenta toate evenimentele geopolitice ca fiind centrate în jurul Rusiei și intereselor sale. Având în vedere prezența la summit a delegațiilor prietenoase Kremlinului, cum ar fi Serbia și Ungaria, caracterizarea acestuia ca fiind o «coaliție anti-rusă» pare excesiv de simplistă în cel mai bun caz”, se arată în analiza Detector Media.

Summit alternativ al unui partid prorus

O altă fațetă a tacticii de devalorizare a unui eveniment constă în a muta atenția către altele mai puțin importante. Canalele de propagandă s-au concentrat, de exemplu, pe „summitul alternativ” al Partidului Șor sau pe prezentarea lui Ilan Șor ca „liderul opoziției moldovenești”.

Printre cele mai frecvente critici a fost o remarcă privind momentul în care a avut loc summitul, susținând că CPE a umbrit Ziua Copilului, celebrată tradițional pe data de 1 iunie. „Ilan Șor, fost primar al orașului Orhei, a preluat inițiativa de a salva ziua copiilor moldoveni prin organizarea unui «summit alternativ» la OrheiLand, un parc de distracții local. Canalele de Telegram au fost inundate de o avalanșă de postări cu mulțimi de copii și mesaje video. «Noi nu ne ascundem în castele protejate de avioane, lunetiști și sute de soldați înarmați. Am ieșit în stradă, înarmați doar cu zâmbete și bună dispoziție, să ne distrăm cu copiii noștri», a declarat Șor, referindu-se la faptul că traficul în multe zone ale Capitalei și în zona summitului a fost restricționat din cauza reuniunii”, precizează Detector Media.

Acoperirea mediatică a Zilei internaționale a Copiilor la parcul de distracții OrheiLand „pare o clară încercare de a distrage atenția de la un eveniment important”, conchide sursa.