O strategie în domeniul educației media pe dimensiunea autorității de reglementare a audiovizualului a fost prezentată de Consiliul Audiovizualului (CA) în cadrul Forumului global în domeniul educației media și integrității informaționale. Inițiativa este parte a eforturilor societății civile și autorităților de a integra acțiunile de Alfabetizare Informațională și Media (AIM) în Republica Moldova. Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău pe 10 septembrie.
Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a precizat între altele, în cadrul Forumului, că „alfabetizarea media este foarte importantă, inclusiv pentru autoritatea de reglementare” și că „acum, în sfârșit, ne-am pornit pe acest drum și sperăm să ne reușească să implementăm o mini campanie, pe care o vom lansa chiar în campania electorală. Este vorba de o campanie de alfabetizare media, din perspectiva CA, în context electoral”.
CA a inclus, în premieră, dimensiunea educației mediatice în planul său de acțiuni pentru anul 2024. „Consider că educația media trebuie să fie o prioritate si pentru Consiliul Audiovizualului. CA, pentru prima oară, va include în planul de acțiuni componenta de educație media, document care va fi prezentat la sfârșitul acestui an pentru consultări”, anunța Aneta Gonța la Forumul de Educație Media de acum un an.
Strategia prin care instituția își propune să contribuie la sporirea nivelului de alfabetizare informațională a fost elaborată de Martina Chapman, expertă asociată din cadrul Consiliului Europei în domeniul educației media și informaționale.
„Potrivit ei, educația media devine o necesitate crucială, pentru a ști cu ce fel de informații intrăm în contact, cum să ne informăm corespunzător, când să multiplicăm conținuturile pe care le citim și prin ce mecanisme să evaluăm mesajele care ne sunt transmise, ținând cont de multitudinea surselor de informare care există la ora actuală, precum și de versatilitatea spațiului informațional”, se arată într-un comunicat al CA.
Autoritatea precizează că strategia se axează pe câteva direcții, inclusiv concentrarea pe o colaborare strategică între partenerii de colaborare, crearea unei baze naționale de cunoștințe/informații, lansarea inițiativelor de sensibilizare și abilitare a beneficiarilor, îmbunătățirea comunicării între membrii comunității de alfabetizare media.
CONTEXT
În mai 2023, cu sprijinul International Media Support (IMS), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a prezentat proiectul Programului Național de Alfabetizare informațională și media (AIM), ce propunea o foaie de parcurs de acțiuni prioritare pe care ar fi trebuit să și le asume statul Republica Moldova în domeniului AIM și digital. Proiectul de document a fost elaborat în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova și documentele de politici strategice naționale în domeniul educației și a securității informaționale.
În urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, s-a propus restructurarea acestui program într-un plan interministerial sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Culturii, precum și cu sprijinul partenerilor de implementare din cadrul instituțiilor de stat relevante, dar și al organizațiilor din societatea civilă. Documentul a fost aprobat de cele două ministere la 17 mai 2024. Resursele financiare pentru implementarea acestui plan vor fi alocate din bugetul de stat și sursele externe de finanțare.
Materialul este publicat în cadrul campaniei de promovare a Planului interministerial de integrare a acțiunilor de alfabetizare informațională și media, desfășurată în cadrul proiectului „Reacționăm, expunem și acționăm împotriva dezinformării” (READ), implementat în comun de International Media Support (IMS) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.