Forumul de Educație Media: promovarea alfabetizării informaționale în școli, „o necesitate stringentă”

Foto: CJI

Ministerul Educației și Cercetării trebuie să susțină în continuare procesul de integrare a educației media în curricula disciplinelor școlare, iar autoritățile publice sunt îndemnate să-și consolideze eforturile de promovare a alfabetizării informaționale, potrivit rezoluției Forumului de Educație Media. Evenimentul a fost organizat la Chișinău joi, 26 octombrie, de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). 

Forumul a reunit aproximativ 70 de profesori și profesoare de Educație pentru media din întreaga țară. Evenimentul are ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor de educație media și promovarea gândirii critice în rândul tinerilor din Republica Moldova, într-un context în care accesul la informații este tot mai facil, dar și manipularea și dezinformarea sunt tot mai răspândite. 

În discursul său de deschidere, ministrul Educației, Dan Perciun, a subliniat contribuția CJI și a partenerilor săi la dezvoltarea materialelor de educație mediatică și a curriculei școlare. „Ținând cont de dezinformarea masivă care există, în special în spațiul în care ne aflăm noi, competențele pentru a putea deosebi adevărul de minciună sunt extrem de importante. În următorii ani, provocările vor fi din ce în ce mai mari (…), iar pentru supraviețuirea democrației este foarte important să putem să distingem între informații veridice și informații care ne-au fost livrate cu un scop bine determinat”, a menționat Dan Perciun.

Nadine Gogu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, a subliniat eforturile depuse până în prezent în promovarea educației media. „Până acum, 700 de profesori au fost instruiți de CJI, iar 20.000 elevii sau liceeni au studiat disciplina opțională Educație pentru media. În prezent, avem discuții cu Ministerul Educației în vederea integrării elementelor de educație media în discipline obligatorii. (…) Alfabetizarea media se referă nu doar la abilități tehnologice de a accesa și crea conținut mediatic, ci și la dezvoltarea gândirii critice, la înțelegerea impactului mesajelor media asupra noastră. Respectiv, educația media devine o necesitate stringentă, o oportunitate de a învăța cum să ținem piept acestei avalanșe de informații și cum să fim critici și responsabili în procesul de alegere a surselor noastre de informație”, a precizat Nadine Gogu.

La rândul său, Aneta Gonța, vicepreședinta Consiliului Audiovizualului (CA), a adus în discuție un studiu care plasează Republica Moldova la coada clasamentului în ceea ce privește educația pentru media și informație și a anunțat că CA va include, pentru prima dată, educația media în planul său de acțiuni, subliniind importanța prioritizării acestei componente. „Consider că educația media trebuie să fie o prioritate si pentru Consiliul Audiovizualului. CA pentru prima oară va include în planul de acțiuni componenta de educație media, document care va fi prezentat la sfârșitul acestui an pentru consultări”, a precizat Aneta Gonța, fără a oferi mai multe detalii despre ce va face concret autoritatea din audiobizual pe acest domeniu.

Indicele alfabetizării media în Europa pentru anul 2023 situează Republica Moldova aproape la coada clasamentului, cu un rating de 34 de puncte. Indicele, care include 41 de state, măsoară potențiala vulnerabilitate la dezinformare, scorurile înalte indicând o mai bună rezistență a societăților la impactul dezinformarii și al fenomenelor conexe.Țara noastră face parte din grupul 4, alături de România, Serbia, Bulgaria și Turcia.