Anul de studii 2025–2026 marchează al nouălea an consecutiv în care disciplina opțională Educație pentru media este predată în școlile din Republica Moldova. De aproape un deceniu, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) contribuie la formarea unei generații de elevi care înțeleg mai bine cum funcționează informația, cum se construiesc mesajele media și cum pot fi acestea utilizate în mod conștient și responsabil.
Acest efort face parte din acțiunile prevăzute în Planul de acțiuni privind implementarea Educației pentru media (AIM) 2024–2025, document strategic elaborat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, care stabilește direcțiile de dezvoltare a educației media la nivel național – de la formarea cadrelor didactice și actualizarea curriculumului, până la integrarea conținuturilor media în disciplinele de bază.
REZULTATELE IMPLEMENTĂRII: O REȚEA DE PROFESORI ȘI ELEVI TOT MAI ACTIVI
În anul de studii 2025-2026, 108 de profesori și profesoare care au beneficiat de instruirile CJI predau disciplina Educație pentru media unui număr de 3.225 de elevi din 122 de clase ale 76 de școli din întreaga țară. Dintre acestea, 65 de școli sunt cu predare în limba română și 11 cu predare în limba rusă. De la introducerea cursului, în 2017, și până în prezent, peste 26.000 de elevi și eleve au fost familiarizați cu noțiunile de gândire critică, analiză a informației și responsabilitate digitală.
În 2025, CJI a desfășurat două programe de formare în domeniul educației media, prin care 42 de cadre didactice și-au consolidat competențele pentru predarea disciplinei. Instruirile răspund obiectivului general al Planului AIM, și anume dezvoltarea unei comunități didactice pregătite să promoveze educația media în școli.
PLATFORME DIGITALE ȘI RESURSE INCLUZIVE
Tot în spiritul Planului AIM, care încurajează digitalizarea și accesibilitatea resurselor educaționale, CJI a lansat platforma Emi.cji.md. Este vorba despre o bibliotecă digitală ce găzduiește manualele de Educație pentru media în limbile română și rusă, destinate atât elevilor, cât și profesorilor. Platforma susține procesul de predare a disciplinei opționale, dar și integrarea conținuturilor media în alte materii obligatorii.
Pentru a asigura incluziunea educațională, CJI a creat și 15 lecții video adaptate elevilor cu deficiențe de auz, oferind astfel oportunități egale de învățare și dezvoltare a competențelor media pentru toți copiii.
INTEGRAREA EDUCAȚIEI MEDIA ÎN DISCIPLINELE DE BAZĂ
Una dintre direcțiile prioritare ale Planului AIM o constituie integrarea conținuturilor de educație media în disciplinele de bază. În anul de studii 2025–2026, programul este implementat la treapta gimnazială, în cadrul orelor de limbă română (clasa a VI-a), și la treapta liceală, în cadrul orelor de limbă engleză (clasa a X-a). În luna august, CJI a instruit un nou grup de profesoare care aplică această abordare interdisciplinară, contribuind la extinderea impactului educației media în procesul general de învățare.
SĂPTĂMÂNA EDUCAȚIEI MEDIA 2025: ÎN SPRIJINUL OBIECTIVELOR AIM
În perioada 20–24 octombrie 2025, CJI organizează cea de-a opta ediție a Săptămânii Educației Media (SEM), eveniment care se desfășoară în contextul Săptămânii Mondiale a Educației Media declarate de UNESCO. SEM reprezintă nu doar o campanie de promovare a gândirii critice în școli, ci și un mecanism de monitorizare și valorizare a rezultatelor obținute prin implementarea Planului AIM.


„De nouă ani, prin disciplina Educație pentru media, Centrul pentru Jurnalism Independent își aduce contribuția la dezvoltarea unei generații capabile să gândească critic. Este nu doar efort asumat și de lungă durată, dar și o investiție sigură de viitor. Timp de nouă ani, disciplina Educație pentru media a reușit să prindă rădăcini în școală, fapt care s-a materializat prin editarea a două ediții de manual pentru toate treptele de studiu, care de curând a fost digitalizat pentru a aduce elevii în fața unui nou tip de interacțiune – digitală. Tot în acești ani, CJI a instruit peste 800 de cadre didactice, oferindu-le și diverse instrumente astfel încât lecțiile de Educație pentru media să devină cât mai interesante și interactive pentru cei peste 26.000 de elevi, care au interacționat sau interacționează cu disciplina Educație pentru media. De asemenea, în colaborare cu Teatrul Municipal „Guguță”, am creat un spectacol, care promovează gândirea critică și cu care am mers în turneu prin țară”, a precizat pentru Mediacritica Mariana Tabuncic, manageră de program la CJI.
Potrivit ei, aceste eforturi au fost asigurate de susținerea Ministerului Educației și Cercetării și partenerilor CJI, „care au înțeles importanța educației media. Nu în ultimul rând am beneficiat de susținerea profesorilor și profesoarelor, care au devenit ambasadorii gândirii critice în școală”, a explicat managera de program.
„Atunci când CJI a lansat inițiativa promovării educației media în școală, ne-am dorit ca elevii și elevele să învețe să gândească critic. Astăzi, la o distanță de nouă ani, vedem rezultate – elevi care pun întrebări, analizează și nu se lasă ușor influențați. Într-o lume plină de informații, Educația pentru media le oferă elevilor cea mai importantă abilitate – cea de a gândi critic. Iar noi, la CJI, suntem mândri că am contribuit la această schimbare”, a conchis Mariana Tabuncic.
CONTEXT
În mai 2023, cu sprijinul International Media Support (IMS), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a prezentat proiectul Programului Național de Alfabetizare informațională și media (AIM), ce propunea o foaie de parcurs de acțiuni prioritare pe care ar fi trebuit să și le asume statul Republica Moldova în domeniului AIM și digital. Proiectul de document a fost elaborat în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova și documentele de politici strategice naționale în domeniul educației și a securității informaționale.
În urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, s-a propus restructurarea acestui program într-un plan interministerial sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Culturii, precum și cu sprijinul partenerilor de implementare din cadrul instituțiilor de stat relevante, dar și al organizațiilor din societatea civilă. Resursele financiare pentru implementarea acestui plan vor fi alocate din bugetul de stat și sursele externe de finanțare.
Materialul este publicat în cadrul campaniei de promovare a Planului interministerial de integrare a acțiunilor de alfabetizare informațională și media, desfășurată în cadrul proiectului „Reacționăm, expunem și acționăm împotriva dezinformării” (READ), implementat în comun de International Media Support (IMS) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.