#PEÎNȚELES. Ce înseamnă xenofobie?

Întrebare: Știu că acest termen este folosit de mult timp, dar mi-e greu să-l înțeleg. Ce presupune totuși „xenofobia”? 

Răspuns:

Termenul xenofobie provine de la grecescul ξενοφοβία care înseamnă frica de străin. Astfel, presupune frica sau ura față de străini și de necunoscut. Aceasta nu se referă numai la repulsia unei etnii, unei culturi sau unei religii diferite, dar și la frica de oameni necunoscuți și de concepte necunoscute. Forme ale xenofobiei pot include rasismul (termen pe care l-am explicat în una din edițiile anteriore ale rubricii #peinteles) sau homofobia. Există însă o diferență între rasism și xenofobie. Pe când xenofobia este o frică sau o ură față de străini, rasismul este convingerea că oamenii sunt inegali în funcție de etnia căreia îi aparțin sau de culoarea pielii, adică, mai global, convingerea că popoarele sunt inegale ca atare, explică Wikipedia.org.

Potrivit Dexonline.ro, xenofobie înseamnă „atitudine de teamă, respingere și ură față de persoanele străine de grupul etnic din care face parte subiectul”.

Așadar, termenul xenofobie este pe larg utilizat când ne referim la diferite forme de discriminare. 

Principiul nediscriminării, prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, îşi are originea în Articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care dispune: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii”. 

Articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a UE interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.

Xenofobia ca formă de discriminare este condamnată în întreaga lume. În Republica Moldova, încălcarea drepturilor cetăţenilor prin propagarea fascismului, a rasismului şi a xenofobiei se pedepsește penal, cu amenzi și/sau închisoare. 

Cu toate acestea, combaterea xenofobiei este un proces pe termen lung și necesită angajament constant și susținut din partea întregii societăți. Prin promovarea toleranței, înțelegerii, respectului și incluziunii, putem construi comunități mai deschise și mai prietenoase.