Retrospectiva deciziei CSE cu privire la suspendarea licenței pentru 6 posturi TV

Foto: Glenn Carsten/Unsplash.com

În seara zilei de 16 decembrie, Comisia pentru Situații Excepționale a decis suspendarea licențelor de emisie ale posturilor Primul în Moldova, Accent TV, TV6, Orhei TV, NTV Moldova și RTR Moldova pe perioada stării de urgență. În timp ce autoritățile au argumentat că la baza deciziei stă dezideratul de a proteja spațiul informațional, televiziunile vizate au declarat că e vorba de ă fărădelege. 

Potrivit dispoziției publicate pe site-ul Guvernului, decizia de a suspenda licențele de emisie ale celor șase televiziuni a fost luată „în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale, prevăzută în Anexa nr. 1 la Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 45/2022, și informațiile disponibile privind controlul exercitat de acestea asupra unor furnizori de servicii media”. 

La scurt timp după publicarea deciziei CSE, prim-ministra Natalia Gavrilița a comentat, pe pagina oficială de Facebook, că „aceste instituții media au încălcat grav și în repetate rânduri Codul Serviciilor Audiovizuale, reflectând în mod tendențios și manipulatoriu evenimentele din țara noastră, dar și cele legate de războiul din Ucraina”.

Și președinta țării, Maia Sandu, a salutat pe pagina de Facebook decizia CSE, subliniind că „protejarea spațiului informațional național este un pas important pentru prevenirea tentativelor de destabilizare, puse la cale de persoane supuse sancțiunilor internaționale”.

La rândul său, președinta Comisiei parlamentare mass-media Liliana Nicolăescu-Onofrei, a precizat pentru Mediacritica faptul că „posturile vizate au încălcat în repetate rânduri prevederile Codului serviciilor media audiovizuale precum nerespectarea principiilor informării corecte, admiterea discursului de ură, negarea războiului, admiterea unor conținuturi ce propagă dezbinare interetnică etc”.

APELUL POSTURILOR VIZATE

Decizia autorităților a intrat oficial în vigoare de luni, 19 decembrie. În seara zilei de vineri, însă, cele șase posturi TV vizate au lansat un apel prin care cer „comunității internaționale să dea o apreciere justă fărădelegilor autorităților Moldovei în raport cu mass-media din țară”. 

„Decizia de astăzi este un atac fără precedent la libertatea de exprimare, la libertatea editorială, la libertatea jurnaliștilor etc. Este călcată în picioare Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția Republicii Moldova, democrația, statul de drept și pluralismul”, se arată în apel.

Totodată, producătoarea generală a canalului Primul în Moldova, Ludmila Belcencova, a anunțat că postul urmează să atace această decizie în instanța de judecată.

EXPLICAȚIILE CA

La trei zile de la decizia CSE, președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, a susținut o conferință de presă în care a adus mai multe detalii cu referire la motive. Potrivit ei, suspendarea are la bază mai mulți factori, cum ar fi multiple încălcări ale Codului serviciilor media audiovizuale, dar și riscuri cu privire la domeniul securității naționale. 

 „Pe parcursul acestui an, CA a aplicat următoarele sancțiuni, doar pentru încălcarea prevederilor art. 13 referitor la asigurarea informării corecte: NTV Moldova – 22 de sancțiuni, Primul în Moldova – 17 sancțiuni, RTR Moldova – 14 sancțiuni, Orhei TV – 13 sancțiuni, TV6 – 13 sancțiuni, Accent TV – 5 sancțiuni”, a precizat Liliana Vițu.

Potrivit președintei CA, „mai multe rapoarte de monitorizare au atestat încălcarea repetată de către aceste posturi a Codului serviciilor media audiovizuale. Implicit au fost aplicate mai multe sancțiuni pentru lipsa unei informării corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și pentru propagarea războiului și agresiunii contra Ucrainei. Acest fapt denotă o sfidare constantă a regulilor din domeniul audiovizual”.

Întrebată fiind dacă în felul acesta nu este încălcată libertatea de exprimare, Liliana Vițu a precizat că „libera exprimare poate fi invocată când există o cenzură, dar în acest caz posturile au dezinformat, au promovat nestingherit dezbinarea în societate”.