Administrația prezidențială dezminte, într-un comunicat oficial, autenticitatea declarațiilor atribuite președintei Maia Sandu într-o pretinsă discuție purtată de șefa statului cu prim-ministrul Ucrainei, Denîs Șmîhal. Asta după ce pankerii Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksey Stolyarov) au publicat pe canalele de Rutube și Telegram, pe 3 octombrie, un teaser al unei noi farse, în cadrul proiectului „ViL Show” cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
În video Maia Sandu a fost întrebată dacă ar fi gata pentru desfășurarea unei mobilizări în țară. „Desigur, trebuie să fim pregătiți pentru asta [mobilizare, n.r.]. În primul rând, dacă rușii se apropie de Odesa, trebuie să fim pregătiți să primim populația din Odesa, care se află la doar 70 de kilometri de punctul nostru de trecere la graniță. Să acceptăm toți acești oameni va fi o mare provocare pentru noi. <…> În ciuda faptului că avem o armată mică, va trebui să o folosim pentru a ne apăra teritoriul”, ar fi răspuns Maia Sandu.
„Înregistrarea video este o tentativă de implicare a președintei Maia Sandu într-o manipulare de tip deep fake. Declarațiile prezentate în această falsificare nu corespund realității, fiind un trucaj prin montare de imagini și sunet”, a precizat Președinția.
Secvența celor doi pankeri a fost preluată și distribuită inclusiv pe canalele de Telegram ale unor instituții media proruse din Moldova. În timp ce unele au publicat dezmințirile Președinției, alții le-au pus la îndoială. De exemplu, Kp.md se întreabă pe canalul său de Telegram dacă acest video este un deep fake, editare video sau audio.
Într-o ediție a Podcast cuMINTE, Mediacritica a explicat ce este de fapt deepfake. Pentru a crea un deepfake este utilizată tehnologia „deep learning” – o formă a Inteligenței Artificiale (AI), ai cărei algoritmi sunt folosiți pentru a schimba fețele oamenilor din conținuturile digitale și a crea, astfel, un fals cu aspect realist. Dacă o persoană vrea să pună anumite cuvinte în gura unui politician sau chiar să joace în rolul principal al serialului „Stăpânul Inelelor”, acest lucru a devenit posibil anume prin crearea unui deepfake.