Jurnalistul Adrian Prodan a readus recent în atenția publicului, pe canalul său de YouTube, o serie de interviuri mai vechi despre crime violente și femicid. Acestea au fost republicate în contextul cazului recent de la Măgdăcești, iar titlurile au fost modificate prin adăugarea unor mențiuni precum „Omor la Măgdăcești / Crimă la Soroca”, deși subiectele nu au nicio legătură unul cu altul. Astfel, se creează impresia unui conținut nou când, în realitate, este vorba despre materiale de arhivă repuse în circuitul public. Deși violența în familie și femicidul sunt probleme grave, care necesită dezbatere publică, reciclarea traumelor umane pentru a capitaliza pe baza interesului stârnit în rândul audienței contravine normelor etice.
Canalul de YouTube al jurnalistului Adrian Prodan a readus recent în prim-plan o serie de interviuri mai vechi ce vizează cazuri de crime violente și femicid. Republicarea acestora s-a produs pe fundalul cazului recent de omor la Măgdăcești, autorul modificând titlurile inițiale prin inserarea unor mențiuni precum „Omor la Măgdăcești / Crimă la Soroca”.
În același context, experta în comunicare Ludmila Andronic subliniază că abordarea mediatică trebuie să vizeze fenomenul în sine, nu exploatarea detaliilor șocante: „Desigur că femicidul este o problemă și o tragedie care nu trebuie trecută cu vederea. Doar că tema trebuie tratată, după mine, ca o problemă și nu ca «vivisecția» unor cazuri concrete”.
Republicarea unor astfel de interviuri aduce din nou în atenția publică mărturii despre drame mai vechi, provocând suferință inutilă celor rămași în viață. „Cred că autorul face uz, de asemenea, de vulnerabilitatea părților afectate (familie, rude), uitând că, de fapt, prin interviurile sale el le produce o și mai mare durere, îi forțează să retrăiască momentele tragice. Gândiți-vă că și copiii victimelor pot privi aceste imagini, acum, sau peste ani”, avertizează experta.
În plus, modul în care sunt formulate titlurile podcasturilor încalcă principii fundamentale precum dreptul la viață privată și prezumția de nevinovăție: „Exploatarea unor teme tragice prin titluri senzaționale și imagini sau mărturii șocante este, din punctul meu de vedere, o încălcare gravă a dreptului la viață privată și o atingere a demnității persoanelor decedate. În plus, unul dintre titluri are pretenția de a demonstra o legitate (La un an de la omorul…), ceea ce, iarăși, intensifică emoțiile, ne duce cu gândul la senzațional. Sau detaliile privind momentul în care soțul și-ar fi omorât soția (când a aflat că are o amantă). Acest titlu, în mod automat, generează bănuieli privind legătura dintre existența amantei și omor, ceea ce este un fapt dovedit și incriminează bănuitul (or, să nu uităm că prezumția nevinovăției nu a anulat-o nimeni)”.
Ludmila Andronic reamintește și despre recomandările de redactare în jurnalism: „Bunele practici jurnalistice mai sugerează o formulare mai corectă a unor astfel de situații: nu «victima a fost omorâtă», ci «bănuitul a săvârșit un omor», ceea ce reprezintă o realitate mult mai corectă”.
Standardele profesionale aplicabile în astfel de situații sunt prevăzute în Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova:
- Punctul 4.1: „Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viață privată și demnitate al persoanelor, inclusiv al persoanelor decedate”;
- Punctul 4.2: „Imixtiunea în viața privată este permisă numai atunci când dezvăluirea faptelor urmărește un interes public”;
- Punctul 4.7: „Jurnalistul nu furnizează publicului detalii morbide ale crimelor, accidentelor și catastrofelor naturale sau detalii privind tehnicile suicidale. Aceleași reguli se aplică și materialelor vizuale (fotografii, materiale video)”;
- Punctul 4.19: „Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată despre crime, dezastre naturale, accidente și alte cazuri similare în care cineva suferă prejudicii de orice gen, asigurându-se de fiecare dată că publicarea unei atare informații nu va provoca noi suferințe celor prejudiciați sau nevinovați de cele întâmplate”.
„Păcat că, în loc să discute problema ca atare, cu psihologi, oameni ai legii, unii autori de emisiuni aleg să șocheze audiențele, să le ofere detalii care le provoacă suferință și celor afectați, și privitorilor”, concluzionează Ludmila Andronic.
