Rețeaua socială Telegram devine pentru Rusia un instrument de răspândire a videoclipurilor de propagandă, folosind trucuri digitale care îi permit să evite restricțiile impuse de UE și alte țări ale lumii. Concluziile se conțin într-un raport al companiei Nisos, cu sediul în SUA, care investighează dezinformarea și alte amenințări cibernetice, publicat săptămâna trecută, potrivit The Associated Press (AP).
Raportul arată cum zeci de videoclipuri în 18 limbi, precum spaniolă, italiană, germană, au fost distribuite pe rețelele sociale fără nicio restricție și fără a lăsa semne care să dezvăluie sursa. Mesajele din filmulețe se referă la „teoriile conspirației de la Kremlin care învinuiesc Ucraina pentru victimele civile”, dar și la faptul că „locuitorii din zonele anexate cu forța de Rusia și-au salutat ocupanții”, precizează experții care au elaborat raportul.
Potrivit analiștilor de la Nisos, pe Telegram, pe care aceștia o consideră o platformă foarte populară în Europa de Est și folosită de mulți conservatori din Statele Unite, instituții media de stat din Rusia precum RT (Russia Today), blocate în UE, încărcau videoclipuri de propagandă pe Telegram în încercarea de a le ascunde sursa. De acolo, videoclipurile erau descărcate și repostate pe alte platforme, inclusiv pe Twitter, fără nicio etichetă sau alte indicii că acestea sunt produs de mass-media de stat rusă. Sute de conturi care au postat sau repostat ulterior videoclipurile au fost legate de armata rusă, ambasade sau mass-media de stat, precizează cercetătorii Nisos.
Unele dintre conturi ar fi folosit fotografii de profil false sau au distribuit conținut în moduri ciudate, care sugerau că acestea nu sunt autentice. Bunăoară, un cont de Twitter care se presupune că aparține unei femei care locuiește în Japonia, în loc să posteze despre o varietate de subiecte cum ar fi divertisment, mâncare, călătorii sau familie, conține doar videoclipuri de propagandă rusă – și nu doar în japoneză, ci și în farsi, poloneză, spaniolă și rusă, divulgă analiștii Nisos.
Cercetătorii au mai descoperit că acest cont a citat sau repostat, de asemenea, conținut de la ambasadele Rusiei de sute de ori, ilustrând relația strânsă dintre diplomații ruși și activitatea de propagandă a țării.
Uniunea Europeană a interzis, pe 27 februarie curent, RT și Sputnik, două dintre principalele instituții media de stat din Rusia, după invadarea Ucrainei la 24 februarie. Și pe Telegram, canalele acestor două instituții media sunt blocate.
Un exemplu cum canalul de Telegram al Sputnik nu poate fi accesat în Franța: Acest canal nu poate fi afișat pentru că a încălcat legislația locală.
Pe parcursul războiului din Ucraina în desfășurare, au apărut mai multe exemple de campanii rusești de dezinformare. Cea mai recentă a fost descoperită de gigantul american Meta și se referea la o operațiune extinsă de influență a Rusiei pentru a promova invazia Ucrainei de către Kremlin, care a vizat publicul din Uniunea Europeană și Regatul Unit.