Realitatea.md a publicat pe 14 iulie o ștre cu titlul „VIDEO S-au zguduit pereții CNA și a tresărit SIS? Codruța Kövesi: Supravegheați utilizarea fondurilor europene”, care informează despre vizita procurorei-șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, în capitala Republicii Moldova și întrevederile acesteia cu reprezentanții principalelor instituții de stat.
Redacția admite în titlu un amestec dintre fapte și opinii, invocând că „s-au zguduit pereții CNA și a tresărit SIS” în urma declarațiilor făcute de Kövesi, observație improprie unei știri cu scop informativ. Materialul a fost preluat și de redacția Timpul.md, cu un titlu ușor modificat, dar care conține aceeași abatere: „VIDEO/ S-au zguduit pereții CNA, iar SIS s-au panicat. Șefa Parchetului European: «Aveţi de muncit mult pe măsură ce înaintaţi în parcursul european»”.
Codul deontologic prevede că „jurnalistul trebuie să facă o distincție clară între fapte și opinii și să nu prezinte opiniile drept fapte”. Sursa mai notează că „jurnalistul pune la îndoială orice informație” și că „trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect. (…) Jurnalistul verifică, de regulă, informațiile din cel puțin două surse independente una de alta. Jurnalistul publică doar informațiile pe care, în urma verificărilor, le consideră veridice”.
Iar Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști susține că „în prezentarea evenimentelor vom face o distincţie clară între informaţie şi opinie, evitându-se orice confuzie. Ştirile sunt fapte şi date. (…) Vom evita să ne spunem opinia în articolele de ştiri”.