„Carul s-a mișcat din loc”. Un an de implementare a Planului AIM, între realizări și provocări 

Foto: Cji.md

„Carul s-a mișcat din loc. Multe din obiectivele și acțiunile pe care ni le-am propus în acest an au fost realizate. Dar este loc de mai bine: la nivel de implementare, modul de coordonare, comunicare intersectorială”. Sunt câteva dintre concluziile cercetătoarei Angela Vacaru, care alături de Centrul pentru Jurnalism Independent a monitorizat implicarea celor două ministere Educației și Cercetării (MEC) și Culturii (MC) în implementarea Planului interministerial de integrare a acțiunilor de Alfabetizare Informațională și Media (AIM), aprobat acum un an. 

La un an de la aprobarea Planului interministerial, un raport elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) oferă o imagine de ansamblu asupra stadiului implementării acestuia. Documentul evidențiază atât progresele realizate, cât și dificultățile întâmpinate în consolidarea unei culturi informaționale în Republica Moldova. 

Printre realizările cheie, consemnate în raport, se numără elaborarea unui concept de integrare a AIM în instituțiile preșcolare. Cu referire la educația timpurie, spectacolul educațional PikPok.online@guguță, realizat de CJI și Teatrul „Guguță”, a ajuns la peste 2.000 de copii, în special vorbitori de rusă. Ministerul Culturii este partener instituțional în organizarea acestui turneu.  

De asemenea, 40 de cadre didactice din 11 instituții au fost instruite în predarea limbii române și engleze cu elemente de AIM, în baza unor metodologii elaborate de CJI și Deutsche Welle Akademie. În anul școlar 2024–2025, 87 de profesori au predat această disciplină opțională către peste 3.100 de elevi din 65 de școli. Manualele au fost revizuite și adaptate, inclusiv pentru copii cu deficiențe de vedere (în format Braille) și de auz (lecții video cu interpretare în limbaj mimico-gestual). 

Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO a desfășurat o serie de proiecte pentru tineri în domeniul AIM, printre care „Pixel Media Hub”, „ARTICO Debates”, „Storytelling” și ziarul „Buletinul Voluntarilor”. Totodată compania Teleradio-Moldova, în parteneriat cu API și CJI, a realizat rubrici și emisiuni în cadrul proiectelor „StopFals”, „Răspunzi și câștigi” și Podcastul cuMINTE, difuzate la radio, TV și online. 

Pe domeniul de cercetare și evaluare, Centrul Media pentru Tineri a lansat Studiul de evaluare a alfabetizării informaționale și media a tinerilor din Republica Moldova, iar Consiliul Audiovizualului urmează să publice Barometrul Media Literacy, elaborat cu sprijinul Consiliului Europei. 

Pe de altă parte, Ministerul Culturii a coordonat dezvoltarea Programului pentru educație media și cultură informațională în bibliotecile publice (2025), elaborat de Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM). De asemenea, MC a susținut promovarea activităților în parteneriat cu Biblioteca Națională și rețeaua națională de biblioteci.  

UN EFORT COMUN, DAR ESTE LOC DE MAI BINE” 

Cercetătoarea Angela Vacaru, autoarea raportului și una dintre persoanele care au monitorizat îndeaproape activitățile ministerelor coordonatoare, a vorbit în cadrul unei noi ediții a emisiunii Media Azi despre realizările și provocările în implementarea acțiunilor incluse în plan. 

„Carul s-a mișcat din loc. Multe din obiectivele și acțiunile pe care ni le-am propus în acest an 2024–2025 au fost realizate. Dar este loc de mai bine: la nivel de implementare, modul de coordonare, comunicare intersectorială. Deși acest plan este semnat de aceste două ministere, totuși acțiunile prevăzute în plan sunt implementate într-un efort comun, cu suportul societății civile și al finanțatorilor, dar și al instituțiilor subordonate MC și MEC. Sunt și alte instituții implicate, cum ar fi CA, Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracareare a Dezinformării, instituții de învățământ superior. Respectiv, este un efort comun și cineva și-a făcut mai bine temele, altcineva mai cu întârziere”, a punctat cercetătoarea. 

Deși progresul este vizibil în anumite sectoare, raportul subliniază și o serie de bariere importante cum ar fi lipsa unei coordonări consolidate între instituțiile implicate, ceea ce afectează coerența implementării. A fost constatat și un deficit de resurse umane și expertiză în domeniul AIM, mai ales în instituțiile statului. Și accesul limitat la informații din partea unor instituții a afectat procesul de monitorizare a progresului. 

Astfel, CJI recomandă consolidarea rolului activ al MEC și MC în coordonarea Planului, desemnarea responsabililor pe fiecare acțiune, organizarea de ședințe interinstituționale regulate și transparență în comunicarea progreselor. De asemenea, se sugerează extinderea parteneriatelor și identificarea de noi surse de finanțare pentru asigurarea sustenabilității pe termen mediu și lung. 

CONTEXT 

În mai 2023, cu sprijinul International Media Support (IMS), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a prezentat proiectul Programului Național de Alfabetizare informațională și media (AIM), ce propunea o foaie de parcurs de acțiuni prioritare pe care ar fi trebuit să și le asume statul Republica Moldova în domeniului AIM și digital. Proiectul de document a fost elaborat în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova și documentele de politici strategice naționale în domeniul educației și a securității informaționale. 

În urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, s-a propus restructurarea acestui program într-un plan interministerial sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Culturii, precum și cu sprijinul partenerilor de implementare din cadrul instituțiilor de stat relevante, dar și al organizațiilor din societatea civilă. Resursele financiare pentru implementarea acestui plan vor fi alocate din bugetul de stat și sursele externe de finanțare. 

Materialul este publicat în cadrul campaniei de promovare a Planului interministerial de integrare a acțiunilor de alfabetizare informațională și media, desfășurată în cadrul proiectului „Reacționăm, expunem și acționăm împotriva dezinformării” (READ), implementat în comun de International Media Support (IMS) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea financiară a Uniunii Europene. 

Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.