Decesul a două persoane la Telenești, asociat cu „sete de moarte”

Portalul Realitatea.md a publicat pe 12 mai o știre cu titlul „Sete de… moarte. O soră și un frate au murit la Telenești pentru că au încurcat alcoolul cu erbicide”. Subiectul vizează cazul a două persoane din Sărătenii Vechi, raionul Telenești, care au murit după ce s-au intoxicat cu erbicide.

Autorul știrii a calificat faptele care s-au produs ca fiind o „sete de… moarte”. 

Potrivit Codului deontologic, „jurnalistul pune titluri care corespund conținutului materialului jurnalistic și le evită pe cele care induc publicul în eroare”. Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști stipulează: „Vom da, pur şi simplu, informaţia: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanţări. Titlurile trebuie să prindă esenţa problemei prin câteva cuvinte bine alese”.

Același ghid prevede: „Vom evita determinativele expresive, de obicei cu funcţiune de adjectiv (epitete), în special la redactarea ştirilor. Vom căuta să fim cât mai laconici şi mai neutri, fără a apela la calificative subiective. Un stil concis e mai eficient decât unul cu înflorituri. Vom renunţa la adjective dacă acestea nu aduc niciun element nou”.