Manipulare: De la Kiev „fug ambasadele” în așteptarea „ofensivei Rusiei”

Foto: President.gov.ua

Reprezentanțele diplomatice ale UE, SUA și dintr-o serie de alte țări activează în continuare la Kiev, în ciuda atacurilor aeriene ale Rusiei asupra capitalei ucrainene, transmite site-ul Stopfake.org. Sursa citată informează că Ambasada Serbiei în Ucraina, despre care „propagandiştii” scriu cel mai mult, a părăsit Kievul încă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Personalul misiunii diplomatice își desfășoară temporar activitatea din Belgrad.

Organizația Centrul de reforme media («Центр Медиареформы») din țara vecină susține că presa rusă continuă să ia parte activ la operațiunile de dezinformare ale Kremlinului, răspândind falsuri despre „exodul în masă al ambasadelor de la Kiev”. În special, raportând despre „închiderea urgentă a ambasadei Serbiei” din capitala Ucrainei, presa rusă a mai afirmat că acest „fapt” ar indica asupra unui nou atac rusesc „inevitabil” asupra Kievului. 

Mass-media rusă manipulează cu declarațiile diplomaților unui număr de țări ale căror reprezentanțe funcționează la Kiev, mai susține sursa citată. Pe fundalul bombardamentelor cu rachete din octombrie și ale atacurilor dronelor rusești asupra orașelor pașnice ucrainene, mai multe misiuni le-au cerut de fapt cetățenilor lor să părăsească teritoriul Ucrainei – cum ar fi China și Egipt. Un apel similar a fost publicat de ambasada americană, subliniind că motivul ține de atacurile ruse în curs asupra Ucrainei, care reprezintă o amenințare directă pentru populația civilă și infrastructura civilă, mai transmite Stopfake.org.

Sursa precizează că ambasadele UE, SUA și altor țări activează în continuare la Kiev, în ciuda atacurilor aeriene masive ale Rusiei asupra capitalei Ucrainei și că diplomații înșiși au spus că nu intenționează să părăsească Ucraina, să închidă ambasade sau să încheie activitatea în misiunile diplomatice, așa cum a fost cazul la începutul invazii rusești la scară largă. Dimpotrivă, pe paginile lor oficiale de pe rețelele sociale, de exemplu, ambasadorii țărilor UE susțin că, în timpul raidului aerian, ei, ca și mii de ucraineni, au stat în adăposturi.

Același lucru este valabil și pentru declarația ambasadei Serbiei, difuzată de presa rusă ca dovadă a unui „semnal de alarmă”. Pe site-ul oficial al Ambasadei Republicii Serbia în Ucraina există într-adevăr un mesaj fără dată de publicare, care menționează că misiunea diplomatică nu lucrează temporar la Kiev pentru a proteja siguranța personalului său. Cu toate acestea, mass-media rusă „a uitat” să menționeze că ambasada Serbiei a fost evacuată de la Kiev în martie 2022 – chiar la începutul invaziei ruse – și de atunci operează de la Belgrad, subliniază Centrul de reforme media.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, „Rusia creează în mod deliberat panică prin răspândirea dezinformării despre «evacuarea de urgență a ambasadelor străine» din Ucraina”.

„Suntem permanent în legătură cu ambasadele străine care s-au întors în Ucraina după 24 februarie. Până acum, nicio instituție – Statele Unite, Marea Britanie, Canada, UE și multe altele – nu a raportat intenții de a părăsi teritoriul ucrainean. Apreciem foarte mult că diplomații străini rămân alături de ucraineni în această perioadă dificilă. Le suntem recunoscători pentru acest lucru”, a subliniat Nikolenko.

De asemenea, reprezentantul Ministerului de Externe ucrainean a amintit separat că Rusia în Ucraina atacă nu numai infrastructura critică și populația civilă. Oleg Nikolenko a menționat că, pe 10 octombrie, rachetele rusești au deteriorat două instituții diplomatice ale statelor străine la Kiev și a cerut diplomaților străini, precum și ucraineni, să nu ignore semnalele raidurilor aeriene și să se ascundă în adăposturi atunci când există amenințarea unui atac aerian rusesc.