#PEÎNȚELES. Cine este un demagog?

Întrebare: Ce înseamnă cuvântul demagog? Cine și în ce contexte îl utilizează?

Răspuns: 

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, demagog înseamnă „persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase”. Wikipedia, cu referire la cartea „Grecia Antică: o istorie politică, socială și culturală”, precizează că „demagogul, cu sensul etimologic de conducător al poporului, este o persoană care încearcă să obțină popularitate prin mijloace nedemne (promisiuni mincinoase, denaturarea faptelor, lingușire, discursuri bombastice) cu scopul de a-și realiza interesul personal. Acest termen a fost folosit inițial de cetățenii atenieni pentru a-i desemna pe politicienii care au apărut în Atena după moartea lui Pericle”.

Și în prezent, cel mai des, cuvântul îl veți auzi în raport cu politicienii, atât în campanii electorale, la dezbateri electorale, cât și în perioadele mai calme dintre alegeri. Dacă auziți la televizor politicieni care vin cu promisiuni false, cu retorică ce manipulează și care oferă soluții simple și populiste la problemele cu care se confruntă societatea, fără a oferi argumente ori dovezi, să știți că aveți în față un demagog.

În una din edițiile anterioare ale rubricii #PEÎNȚELES am explicat ce înseamnă populism. Sunt cumva sinonime aceste noțiuni? Filosoful român Andrei Cornea scria, într-o analiză pe Contributors.ro, despre diferența dintre demagogie și populism. 

După părerea mea, populiștii nu sunt de­ma­gogi sau, cel puțin în cele mai multe și mai im­por­tante cazuri, nu sunt astfel, deși unele in­ter­fe­ren­țe nu lipsesc. Demagogul, așa cum ne spune și o definiție din DEX, este cel care face pro­mi­siuni mincinoase, când se află în opo­ziție, și ca­re nu are de gând să se țină de ele, odată ajuns la putere. Demagogul este un po­litician viclean, care își știe limitele proprii și, mai ales, care nu intenționează să iasă din limitele sistemului. Dacă, să spunem, cere o masivă reducere a im­pozitelor, el minte, fiind­că știe că, dacă ajunge la putere, nu o va putea aplica și că va trebui să inventeze pretexte pen­tru amânare. Dacă sus­ți­ne independența pen­tru regiunea sa istorică, știe că, de fapt, in­de­pendența ar fi un dezastru și nici nu-i trece prin minte să o aplice, cel pu­țin integral. De­magogul vrea puterea și o vrea fără scrupule, dar știe care sunt limitele obi­ec­ti­ve și su­biec­tive ale exercitării ei. De aceea, răul moral – minciuna demagogului – poate con­du­ce la un bine public relativ: neaplicarea sau apli­carea foarte limitată a promisiunilor. De­ma­go­gia este, ce-i drept, un viciu, dar nu și un păcat mor­tal”, scria filosoful.

Iată de ce este important ca oamenii să fie conștienți de tacticile demagogice și să ceară politicienilor ca, în discursurile lor, să se bazeze pe argumente solide și dovezi, în locul retoricii emoționale. De asemenea, este esențial ca societatea să fie informată și să aibă acces la surse diverse de informații, astfel încât să poată lua decizii asumate și să se protejeze de manipulare.