Portaluri ce au ales „să tacă” despre solicitarea privind referendumul de aderare la UE, dar au publicat opinii critice despre inițiativă

La data de 18 martie, președinta Maia Sandu a susținut o conferință de presă la care a anunțat că solicită Parlamentului să inițieze procesul de organizare a referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Unele instituții de presă au omis această noutate de interes public, dar au scris în schimb știri care conțin opinii critice despre referendum, procedeu prin care se manipulează consumatorii de informație. 

Portalul Omniapres.md, bunăoară, nu a publicat nicio știre despre anunțul șefei statului, titrând în schimb: „PLDM: Organizarea unui referendum legat de viitorul nostru comun este mai mult decât irațională”. Știrea reprezintă, de fapt, un comunicat de presă al unei formațiuni, în care inițiativa este criticată.

Și pe clona portalului Tv6.md nu am identificat niciun material despre anunțul președintei, dar o știre cu titlul: „Ion Chicu, după replica Maiei Sandu unei jurnaliste pe licitația de la Aeroport: Toată esența sa – să atace”. Textul redă opinia fostului premier Ion Chicu, publicată pe pagina sa de Facebook, fără alte informații de context din conferința de presă susținută de Maia Sandu.

La fel a procedat și clona Kp.md, care a scris: „Jurnalistul a adresat o întrebare incomodă președintelui Republicii Moldova: Sandu a jignit un reprezentant al mass-media, acuzând-o de legături cu o organizație criminală – vă spunem despre ce s-a întrebat” (în orig. Журналист задала неудобный вопрос президенту Молдовы: Санду оскорбила представителя СМИ, обвинив ее в связях с ОПГ – рассказываем, о чем спросили). Într-un alt material al aceleași surse se anunță: „Integrarea europeană ar putea deveni obligatorie pentru toți cetățenii Republicii Moldova: iar cei care nu sunt de acord cu direcția externă a țării vor fi trimiși la închisoare” (în orig. Евроинтеграция может стать обязательной для всех граждан Молдовы: А кто не согласен с внешним курсом страны, тех посадят в тюрьму). Deși știrea transpune o altă opinie, pe cea a fostului ministru al Economiei, Alexandr Muravschi, titlul nu conține un citat care să arate că cele expuse în material reprezintă doar o opinie. Acest fapt induce în eroare cititorii cu privire la anumite informații și decizii („cei care nu sunt de acord cu direcția externă a țării vor fi trimiși la închisoare”). 

Omiterea știrilor despre anunțul nemijlocit cu privire la referendum și publicarea unor știri ce transmit în exclusivitate opinii critice la subiect și din care lipsește contextul este un procedeu ce nu corespunde pe deplin misiunii mass-media de a servi interesului public. Am explicat ce înseamnă interes public la rubrica PeÎnțeles
Iar cu privire la omisiune ca tehnică de manipulare, expertul media Ion Bunduchi explica anterior, în cadrul unei ediții Podcast cuMinte, că „tăcerea, este o altă tehnică de manipulare și se manifestă atunci când există un eveniment de interes public, iar mass-media ori o parte din mass-media nu reacționează, nu-l reflectă, îl neglijează, îl ignoră și, vorba americanilor, dacă a căzut un copac în pădure și nimeni nu a scris despre asta înseamnă că acel copac nu a căzut. Așa e și aici dacă a fost un eveniment important și nimeni nu ne-a spus despre asta. Utilizând tehnica de manipulare tăcerea nu s-a întâmplat evenimentul și vă dați seama dacă este un eveniment vital. Bunăoară, s-a dărâmat damba unui lac de acumulare și apa riscă să vină peste noi și nu ni se spune, deci e și periculos. În cazul acesta, informația chiar este vitală pentru cei care stau în calea apelor. Iată cam ce valențe au aceste tehnici de manipulare, de la lucruri jucăușe sau neimportante, până la niște lucruri tragice”.