Unele portaluri de știri continuă să-și informeze cititorii despre evenimentele zilnice recurgând la titluri exagerate, aprecieri și generalizări care contravin normelor deontologice.
Un exemplu este cel al site-ului Echipa.md, care a publicat pe 25 iunie o știre cu titlul: „Gelozia, bat-o vina, la Cimișlia. Un tânăr și-a bătut vecinul cu sapa în cap, iar concubinei i-a fracturat clavicula”. Știrea informează despre un bărbat ajuns la spital în stare gravă după ce a fost lovit de către vecinul său din motive de gelozie. Autorul recurge în titlu la o judecată de valoare prin remarca „gelozia, bat-o vina”.
Redacția Timpul.md a publicat pe 26 iulie o știre ce titrează: „Ar putea să-i fie tată! Fiul lui Nicolae Botgros se însoară cu o tinerică: «Am stabilit data nunții »”. În articol, autorii remarcă de câteva ori despre protagonista „tinerică”, concluzionează că violonistul Botgros „ar putea să-i fie tată” și mai recurge la niște observații nefondate: „a fost prins de soție călcând strâmb, a divorțat și acum se pregătește iar de nuntă”.
Realitatea.md, într-o altă știre din aceeași zi, remarcă: „VIDEO Și-a făcut-o cu mâna sa! Pentru ce infracțiune riscă un individ până la patru ani de închisoare”. Autorul informează despre un bărbat din raionul Criuleni, care a fost reținut de polițiștii de la Ciocana după ce ar fi furat un telefon mobil uitat la terasa unui local.
Potrivit Codului deontologic, „jurnalistul pune titluri care corespund conținutului materialului jurnalistic și le evită pe cele care induc publicul în eroare”.
Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști stipulează: „Vom da, pur şi simplu, informaţia: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanţări. Titlurile trebuie să prindă esenţa problemei prin câteva cuvinte bine alese”.