Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC) din Chișinău a făcut pași importanți în ultimul an pentru integrarea alfabetizării informaționale și media în procesul de formare a viitorilor profesori. Măsurile se înscriu în obiectivele stabilite în Planul interministerial AIM, cosemnat de ministerele Educației și Cercetării (MEC) și Culturii (MC) și aprobat acum un an.
Potrivit lui Sergiu Sanduleac, conferențiar universitar la Departamentul de Psihologie al UPSC, începând cu anul universitar 2024- 2025, studenții din anul I vor învăța Cultura comunicării. Disciplina este structurată în două module – Educația pentru comunicare și Educația pentru media – și se va preda atât tinerilor cu studii la frecvență, cât și celor care urmează licența fără frecvență. „Această decizie strategică reflectă angajamentul instituției noastre față de consolidarea competențelor de comunicare și alfabetizare media ale viitorilor profesori”, a precizat profesorul pentru Mediacritica.
Un alt proiect major anunțat de universitate este MEDIA MIND – „Contracararea narațiunilor false ale propagandei prin promovarea gândirii reflexive și a competenței mediatice a profesorilor ca lideri de opinie în societate”, inițiativă susținută de Ambasada Finlandei la București. Proiectul vizează instruirea a cel puțin 250 de cadre didactice din Republica Moldova în domenii precum gândirea reflexivă, psihologia influenței, competențe media și analiza informației manipulatorii.
„Pe data de 10 august a demarat prima serie de cursuri online din cadrul acestui proiect, reunind peste 200 de participanți, inclusiv cadre didactice din Ucraina și România. Acest interes neașteptat de mare reflectă nevoia acută de formare în domeniul educației media și relevanța tematicii abordate. În prezent, suntem în plin proces de desfășurare a activităților și în paralel colectăm înscrieri pentru a doua serie de formare, care va fi lansată în curând”, a adăugat Sanduleac.


Amintim că, și pe parcursul anului 2024, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a desfășurat mai multe proiecte pentru dezvoltarea spirit critic printre studenți și a abilităților de identificare a dezinformării.
CONTEXT
În mai 2023, cu sprijinul International Media Support (IMS), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a prezentat proiectul Programului Național de Alfabetizare informațională și media (AIM), ce propunea o foaie de parcurs de acțiuni prioritare pe care ar fi trebuit să și le asume statul Republica Moldova în domeniului AIM și digital. Proiectul de document a fost elaborat în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova și documentele de politici strategice naționale în domeniul educației și a securității informaționale.
În urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, s-a propus restructurarea acestui program într-un plan interministerial sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Culturii, precum și cu sprijinul partenerilor de implementare din cadrul instituțiilor de stat relevante, dar și al organizațiilor din societatea civilă. Resursele financiare pentru implementarea acestui plan vor fi alocate din bugetul de stat și sursele externe de finanțare.
Materialul este publicat în cadrul campaniei de promovare a Planului interministerial de integrare a acțiunilor de alfabetizare informațională și media, desfășurată în cadrul proiectului „Reacționăm, expunem și acționăm împotriva dezinformării” (READ), implementat în comun de International Media Support (IMS) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.