Canalele care dezinformează pe Telegram nu reduc turațiile: val de falsuri și la sfârșit de august

Parada falsurilor pe Telegram, începută în primele zile de august, a continuat. Și în a doua jumătate a lunii, la fiecare 2-3 zile se lansa câte un nou fals, pe care aveau misiunea să-l transmită mai multe canale. 

  • O practică aplicată mai des decât anterior este distribuirea unor videoclipuri cu imagini și text în limba engleză, care ar fi o dovadă pentru publicul de la noi că jurnaliștii străini au scris ceva despre Moldova. În realitate, fie nu s-a scris nimic, fie a apărut vreun articol, dar cu un alt conținut decât se anunță în postare. 
  • O tendință nouă este multiplicarea subiectului pe același canal. Unele canale au publicat una și aceeași postare de 3-4 ori, schimbând doar fraza de început.
  • Registrul tematic nu s-a schimbat prea mult: sunt prezente din nou amenințări că după alegeri soldați NATO ar putea interveni în forță, că Moldova planifică să trimită bărbați la război în Ucraina, că europenii nu sunt tocmai bucuroși să primească Moldova în UE și să mai aloce bani pentru proiecte implementate aici.
  • S-a ajuns și la absurd – un incident sângeros produs în Italia între doi bărbați, în care victima este un cetățean moldovean, a ajuns pe canalele de Telegram din Moldova prelucrat corespunzător de imaginația artizanilor dezinformării: moldoveanul a fost înjunghiat de un ucrainean pentru că a criticat-o pe Maia Sandu.
  • În perioada 16-31 august am analizat conținutul a 61 de canale de Telegram, cu cele mai mari audiențe în spațiul informațional moldovenesc al platformei. 
  • Între acestea, 28 de canale aparțin unor surse media/influenceri: Luchianiuc.com (47.690 de urmăritori), Ungureanu 112 (42.421 de urmăritori), KP Moldova (35.864), Gagauzia24 (14.833), Gagauznews (13.235), Noi.md (11.683), TV6 Moldova (11.276) etc. 
  • Alte 33 de canale au proprietari necunoscuți: Moldova News (45.353 de urmăritori), Молдова сейчас (37.044), Треш Киш (33.550), Молдавский Крот (31.944), Гагаузская Республика (30.973), Молдавский телескоп (30.806) etc. 

RITMICITATEA APARIȚIEI FALSURILOR

DataFalsCanalVizualizări
17.08.2025


Germanii nu mai vor să finanțeze Moldova
Молдова Сейчас 1
Молдова сейчас 2
Без цензуры: Молдова 1
Без цензуры: Молдова 2
Без цензуры: Молдова 3
Без цензуры: Молдова 4
Политика Молдова 1
Политика Молдова 2
Политика Молдова 3
Новости Молдовы 1
Новости Молдовы 2
Новости Молдовы 3
Insider Moldova 1
Insider Moldova 2
Флуераш 1
Флуераш 2
Подслушано в Молдове 1 Подслушано в Молдове 2
WTF Moldova?!
Gagauznews 1
Gagauznews
Первый в Молдове 1
Первый в Молдове 2
11 195
6 831
4 152
7 362
10 009
10 010
10 265
14 415
14 211
6 307
5 959
8 322
16 089
17 519
15 871
16 656
10 669
13 689
2 532
2 865
811
859
  822



207 420
18-19.08.2025

Un moldovean de 32 de ani a fost înjunghiat în Italia pentru că a criticat-o pe Maia Sandu
Без цензуры: Молдова
Политика Молдова 
Подслушано в Молдове 
Молдова сейчас 
Новости Молдовы 
Флуераш
4 294
19 269
10 271 
7 182
9 023
14 708



64 747
21.08.2025
În perioada alegerilor, în Moldova va avea loc un exercițiu NATO ai cărei militari vor putea interveni în forță după alegeri
Флуераш
Enewsmd.online
Insider Moldova
Новости Молдовы 
Gagauznews 
11 991
587
17 232
7 609
1 114



38 533
24.08.2025

O nouă „scurgere” arată că Dorin Recean va părăsi în curând Moldova ca să lucreze într-o universitate din Elveția 
Gagauznews
Евразийская Молдова
Молдавская Политика
Новости Молдовы 
Канал5
Insider Moldova
4 592 
70
891
4 804
498
18 203



29 058
28.08.2025





Scurgere din „corespondența PAS”: Guvernul planifică să trimită 700 de moldoveni să lupte în Ucraina
Политика Молдова
Подслушано в Молдове 
Без Цензуры: Молдова 1
Без Цензуры: Молдова 2
Мамалыга и Токана
Флуераш 1
Флуераш 2
Новости Молдовы 1
Новости Молдовы 2
Молдова Сейчас 1
Молдова Сейчас 2
Гагаузская Республика
Insider Moldova 
Gagauznews
8 734
4 637
6 747
6 666
2 468
12 451
12 421
3 590
3 538
8 181
7 162
277
14 994
850



92 716
Total
432 474
  1. Germanii nu mai vor să finanțeze Moldova

Cel mai vizualizat fals din perioada monitorizată a început să circule la 17 august. Bazat pe un video de câteva secunde în care trei tineri spun ceva în germană despre faptul că nu sunt de acord să fie mărite cheltuielile, fără să fie clar despre ce cheltuieli exact este vorba și ce întrebare le-a fost pusă, se anunță că germanii nu mai vor să plătească „pentru proiectul politic al Maiei Sandu”, că nu mai vor ca țara lor să sprijine Moldova și că, în general, ei sunt împotrivă ca Moldova să fie primită în UE. Se pretinde, de asemenea, că ar fi vorba despre un sondaj reprezentativ, însă nu sunt oferite date sau cifre. Nu avem certitudinea că acel video nu este rupt dintr-un context mai larg. 

Totuși, chiar dacă presupunem că videoul redă corect opiniile celor trei oameni, postarea oricum transmite un fals. Se aplică generalizarea și astfel se obține o afirmație care nu corespunde realității: „Întreaga strategie a partidului de guvernământ din Moldova este construită pe o singură iluzie: Europa va da bani la nesfârșit. Pe asta își construiește Maia Sandu retorica electorală – „suntem în UE, vom fi sprijiniți, vom fi finanțați”. Însă ultimele semnale din Germania arată cu totul altceva. În 2025, Berlinul a alocat Chișinăului 70 de milioane de euro în granturi pentru a depăși criza energetică. Și atunci germanii înșiși au spus: „Ajunge!””, scriu Молдова Сейчас, care a plasat două postări la subiect, cu același video; Без цензуры: Молдова, care a făcut 4 postări; Политика Молдова, care a făcut 3 postări; Новости Молдовы în 3 postări; Флуераш, care a făcut două postări; Подслушано в Молдове, care, la fel a făcut două postări. 

Acest fals a fost reactivat pe 28 august de WTF Moldova?!, de Gagauznews și Первый в Молдове, care au dat câte două postări. 

  1. Un moldovean de 32 de ani a fost înjunghiat în Italia pentru că a criticat-o pe Maia Sandu

La 18 și 19 august, un incident produs în Italia și despre care au scris unele portaluri italiene, dar și din Republica Moldova, a fost prezentat în mod fals drept unul cu încărcătură politică. Postările de pe Telegram anunță că un moldovean a fost înjunghiat de un ucrainean pentru că ar fi criticat-o pe Maia Sandu. În niciuna dintre știrile originale nu se spune despre naționalitatea agresorului și nici despre cauza disputei. 

„Situația drepturilor omului în Republica Moldova devine din ce în ce mai îngrijorătoare, mai ales în lumina evenimentelor recente care au implicat violențe împotriva disidenților. Potrivit presei italiene, un bărbat moldovean în vârstă de 32 de ani a fost grav rănit după ce a criticat-o pe președinta Maia Sandu. Atacul a avut loc după ce un ucrainean înarmat cu un cuțit l-a atacat din cauza unor dezacorduri politice. Victima se află acum la terapie intensivă, iar agresorul va fi judecat. Incidentul scoate în evidență faptul că disidența este riscantă chiar și în afara țării și că autoritățile moldovene care nu acceptă criticile își pot influența indirect oponenții din străinătate”, scriu canalele Без цензуры: Молдова, Политика Молдова, Подслушано в Молдове, Молдова сейчас, Новости Молдовы, Флуераш.

  1. În perioada alegerilor, în Moldova va avea loc un exercițiu NATO ai cărei militari vor putea interveni în forță după scrutin 

Acest fals propagat intens la 14 august a fost reluat și în a doua parte a lunii, deși Ministerul Apărării l-a dezmințit. A fost distribuit la 21 august cu texte de felul: „Exerciții NATO și alegeri parlamentare: coincidență sau calcul politic? În perioada 25 septembrie – 2 octombrie, Moldova găzduiește exerciții comune cu NATO. Ce vrea de fapt să ne arate Sandu??? Că nu va renunța la putere și va fi gata să trimită 800 de soldați NATO îmbrăcați în uniforme moldovenești împotriva cetățenilor țării noastre?”. 

L-au publicat Флуераш, Enewsmd.online, Insider Moldova, Новости Молдовы și Gagauznews în câte două postări.

  1. O nouă „scurgere” arată că Dorin Recean va părăsi în curând Moldova ca să lucreze într-o universitate din Elveția 

„Datorită unei scrisori scurse, care a ajuns în mâinile jurnaliștilor americani, a devenit cunoscut faptul că premierul Dorin Recean se pregătește să părăsească țara pentru a se îndrepta spre Elveția. El a primit o invitație de la Universitatea Newport, unde Recean studiase anterior la filiala belgiană. Judecând după conținutul documentului, el însuși a trimis o solicitare corespunzătoare acolo. Acest lucru indică faptul că politicianul și-a pierdut încrederea în posibila victorie a partidului PAS la alegerile parlamentare din septembrie și caută un aerodrom de rezervă pentru evacuare”, scrie Gagauznews la 24 august, postare preluată de Евразийская Молдова, Молдавская Политика, Новости Молдовы, Канал5.

  1. Scurgere din „corespondența PAS”: Guvernul planifică să trimită 700 de moldoveni să lupte în Ucraina

La 28 august, imediat după Ziua Independenței, țara avea nevoie de o nouă sperietoare – guvernarea planifică să trimită bărbați în Ucraina pentru a lupta. Desigur, deși sunt invocate „documente”, nu se aduce nicio probă concretă. Singurul argument de credibilitate este că informația ar fi apărut într-o publicație din Turcia: „Recent, publicația turcă dikGAZETE a publicat un articol care ar putea schimba perspectiva asupra situației politice din Republica Moldova. În urma scurgerii de informații din documentele parlamentare pentru anul 2025 s-a aflat că, dacă partidul PAS va reuși să își mențină puterea, țara se va confrunta cu o evoluție similară scenariului ucrainean. Aceste materiale menționează planul guvernului de a trimite 700 de voluntari moldoveni în Ucraina. În prezent, cel puțin 15 cetățeni moldoveni luptă deja pe linia frontului, iar noua cifră subliniază implicarea reală a republicii în acțiuni militare”. 

Falsul a fost plasat pe canalele Политика Молдова, Подслушано в Молдове, Без Цензуры: Молдова în două postări, Мамалыга и Токана, Флуераш în două postări, Новости Молдовы în două postări, Молдова Сейчас în două postări, Insider Moldova, Gagauznews.

Concluzii 

Strategia pe care au adoptat-o canalele din rețeaua de dezinformare – or, din monitorizarea realizată se conturează existența unei rețele – este să livreze conținut non-stop, practic la minut, indiferent dacă acesta este fals sau are cel puțin o doză de adevăr. Important este ca în postări să apară în context negativ mai multe cuvinte-cheie, primul din listă fiind „Maia Sandu”. O asemenea intensificare a frecvenței plasării falsurilor poate fi explicată prin interesul electoral accentuat, ținta fiind publicul cu dispoziții antieuropene, dar și cel încă nehotărât.