Imagini video irelevante și care nu sunt de interes public, în știri despre o acrobată care a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol la Arena Chișinău

Foto: Zdg.md

Mai multe portaluri de știri au relatat despre faptul că în timpul unui spectacol din 23 martie la Arena Chișinău, o acrobată a căzut de la înălțime. Știrile sunt însoțite de imagini video care surprind momentul impactului. Secvențele depășesc limitele interesului public. 

Unele instituții de presă au atenționat că urmează imagini cu impact emoțional cum este cazul Tv8.md și au prelucrat tehnic imaginile video (Zdg.md), altele precum Jurnal.md, Stiri.md, Unimedia.info nu au făcut acest lucru. 

Și într-un caz, și în altul, materialele încalcă normele deontologice și depășesc limitele interesului public.  

Imaginile video neprelucrate tehnic au circulat și pe paginile instituțiilor de presă de pe rețelele sociale.

Mediacritica a explicat anterior că interesul public se referă la orice subiect, problemă sau chestiune care afectează societatea în ansamblul său sau care are un impact semnificativ asupra vieții și bunăstării cetățenilor. Acest principiu nu se pliază pe știrile vizate. 

Ghidul de stil cu norme etice îndeamnă jurnaliștii să facă distincție între ce este și ce nu este un subiect de interes public: „Vom considera interes public orice chestiune care afectează viaţa comunităţii. (…) Nu vom relata despre comportament privat al unei persoane dacă nu există un interes public clar”. Și Codul deontologic menționează expres că, „în colectarea informației de interes public, jurnalistul se asigură de fiecare dată că între drepturile sale și drepturile persoanelor vizate în produsele sale mediatice există un echilibru rezonabil”.