„Inconștiență” sau „nebunie”, în titlurile știrilor unui portal informativ

În pofida atenționărilor, unele portaluri de știri continuă să-și informeze cititorii despre evenimentele zilnice recurgând la titluri exagerate, aprecieri și generalizări ce contravin normelor deontologice.

Este și cazul portalului de știri Jurnal.md care, la data de 2 aprilie, a publicat două texte cu titluri ce contravin normelor deontologice: „La limita nebuniei: Și-a bătut mama cu o vergea, până și-a pierdut cunoștința; Bărbat din Edineț, condamnat la închisoare” și „Inconștiență fără margini: Un bărbat din Cimișlia și-a filmat fetița la volan, apoi a publicat imaginile pe TikTok”. Știrile fac referire la comunicate de presă ale autorităților publice.

Potrivit Codului deontologic, „jurnalistul pune titluri care corespund conținutului materialului jurnalistic și le evită pe cele care induc publicul în eroare”. Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști stipulează: „Vom da, pur şi simplu, informaţia: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanţări. Titlurile trebuie să prindă esenţa problemei prin câteva cuvinte bine alese”.

Același ghid prevede: „Vom evita determinativele expresive, de obicei cu funcţiune de adjectiv (epitete), în special la redactarea ştirilor. Vom căuta să fim cât mai laconici şi mai neutri, fără a apela la calificative subiective. Un stil concis e mai eficient decât unul cu înflorituri. Vom renunţa la adjective dacă acestea nu aduc niciun element nou”.