#PEÎNȚELES. Ce înseamnă reziliență? 

Întrebare: Întâlnesc deseori, în articole, cuvântul reziliență. Ce înseamnă, de fapt? 

Răspuns:

Într-adevăr, termenul de reziliență este din ce în ce mai prezent în spațiul public național, cât și internațional, uneori folosit acolo unde nu este cazul.

Potrivit Dicționarului limbii române, reziliență înseamnă „capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic etc.)”, iar Wikipedia.org definește acest termen ca fiind „capacitatea ființelor umane de a se adapta într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile”. Astfel, putem discuta despre variate forme de reziliență: fizică – dacă ne referim la rezistența corpului uman; socială – care se referă la comunitate; mentală ori emoțională, reziliența economică a unui stat etc. 

Cu privire la informare și dezinformare, atunci reziliența la dezinformare se referă la capacitatea unei persoane, organizații sau societăți de a rezista și a contracara efectele dezinformării. Pentru a fi rezilienți la dezinformare, oamenii trebuie să fie conștienți de diversele tactici de manipulare a informațiilor, să-și dezvolte abilități critice de gândire, să verifice sursele informațiilor și să fie deschiși la perspective multiple de abordare a unui subiect. 

Un studiu al Institutului pentru Politici și Reforme Europene arată că „nivelul general de reziliență a Republicii Moldova în materie de dezinformare rămâne, în 2021, destul de limitat, în pofida unei serii de schimbări juridice și instituționale produse pe parcursul ultimilor ani. Iar sarcina de a combate dezinformarea și de a crește nivelul de educație media este, aproape în exclusivitate, o responsabilitate asumată de către organizațiile societății civile. În același timp, impactul fenomenului este foarte ridicat”.

În Concepția de comunicare strategică și contracarare a dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și ingerințelor străine pentru anii 2024-2028, termenul de reziliență se regăsește pe larg. Cu referire la acțiunile prevăzute în document, ce se referă la programe de alfabetizare media, este propusă „lansarea de programe educaționale în colaborare cu partenerii din societatea civilă pentru a îmbunătăți alfabetizarea mediatică a publicului cu scopul de a spori reziliența acestuia în raport cu campaniile și acțiunile de dezinformare și manipulare”.