Politico: Imperiul mediatic și fermele de trolli ale lui Evghenii Prigojin, în declin

Foto: Profimedia Images

Imperiul mediatic al șefului grupului Wagner, Evghenii Prigojin, creat și gestionat în ultimii mai bine de zece ani în Rusia, se prăbușește, după cum constată Politico într-un articol publicat săptămâna trecută. Analiza dezvăluie cum așa-numitele ferme de trolli ale lui Prigojin, implicate în ultimii ani în campanii de dezinformare și manipulare în Europa și Statele Unite ale Americii, au suferit un declin puternic odată cu tentativa de lovitură de stat din luna iunie. 

Imperiul mediatic al lui Evghenii Prigojin, care până la momentul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina cuprindea zeci de site-uri media, bloguri, o platformă de socializare și legiuni întregi de conturi de social media, a început să se „clatine” în luna iunie a acestui an, în contextul tentativei de lovitură de stat pe care grupul de mercenari Wagner a lansat-o în Federația Rusă. 

Politico dezvăluie că pe 24 iunie, în timp ce armata Wagner se deplasa către Moscova, „războinicii informaționali ai lui Prigojin” erau complet dezorientați. În acea dimineață, oameni ai legii în cagule au demarat raiduri asupra Centrului Wagner și sediului holdingului media Patriot – parte a ceea ce a devenit între timp cunoscut sub numele de ferma de trolli a lui Prigojin, despre care anterior s-au publicat mai multe investigații jurnalistice. Angajaților de acolo le-au fost confiscate servere și alte echipamente, iar la o săptămână după ce Prigojin a anunțat „marșul pentru justiție”, guvernul rus a blocat accesul la cele mai importante site-uri pe care le deține. 

Potrivit publicației independente The Bell, în seara aceleiași zile de 24 iunie Prigojin le-a spus managerilor afacerilor sale media că închide activitatea. „Ni s-a spus că s-a terminat, că e o mizerie. Închidem totul. Investițiile au fost brusc tăiate, așa că oameni buni, hai să ne terminăm munca, să împachetăm lucrurile și să plecăm”, a scris pe Telegram un angajat al rețelei sociale Yarus, deținută de Prigojin. La Centrul Wagner din Sankt Petersburg logo-ul a fost îndepărtat de la ferestre, iar o fostă purtătoare de cuvânt a declarat pentru Politico că serviciul de presă al grupului Wagner „nu mai există”.

După aceste evenimente, figuri proeminente de pe scena jurnalismului pro-Kremlin au cerut public colegilor să angajeze jurnaliștii rămași fără locuri de muncă de la agențiile lui Prigojin. „Trebuie să-i susținem”, a scris pe Telegram editora-șefă de la Russia Today, Margarita Simonian, fară să-l menționeze pe Prigojin sau revolta care a durat 24 de ore. „Ei nu au avut nimic de-a face cu asta”, potrivit ei. 

Pe de altă parte, sursa citată scrie că unele dintre publicațiile deținute de Evghenii Prigojin explorează deja metode de revenire. Reprezentanții Nevskie Novosti, bunăoară, care informează despre politica din Sankt Petersburg, au declarat că ar putea lansa o campanie de strângere de fonduri, „așa cum se practică în cazul unor media independente”. 

Cu toate acestea, imperiul mediatic al lui Prigojin este puțin probabil să fie lăsat să se prăbușească complet, notează autorii sursei citate. Potrivit site-ului de investigații Agentstvo, grupurile ce monitorizează boții asociați fermei de trolli dezvoltate de Prigojin raportează că aceștia nu și-au redus din activitate. Mai degrabă, se pare că mii dintre ei „au trecut de cealaltă parte” încă din luna mai, scriind postări împotriva șefului Wagner, ceea ce ar putea indica o schimbare la conducerea fermei de trolli încă de dinaintea revoltei din iunie. 

„Prigojin a fost doar proprietarul nominal și managerul acestor active. Orice se întâmplă astăzi trebuie privit în termeni de rebranding și o redistribuire a conducerii”, explică Nikolai Petrov, cercetător invitat la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și Securitate. „Prăbușirea lui Prigojin oferă Kremlinului o oportunitate de a-și eficientiza fabrica de trolli și de a o adapta la necesitățile actuale. Ei vor prelua unele [publicații], vor face rebranding al altora și vor închide altele”, crede analistul.

Cyber ​​​​Front Z, o fermă de trolli dedicată răspândirii online a mesajelor pro-război ale Rusiei, a refuzat să comenteze pentru Politico situația din prezent. „Oamenii încă digeră șocul”, a spus o persoană apropiată grupului, care a solicitat anonimitatea. 

CUM A FOST CONSTRUIT IMPERIUL MEDIATIC AL LUI PRIGOJIN

Politico amintește că, încă în urmă cu zece ani, în 2013, ziarul independent Novaia Gazeta a adus la lumină existența unei firme din umbră, numită Internet Research Agency, care angaja ruși pentru a lăuda Kremlinul și a discredita opoziția în mediul online. Acești trolli, gestionați de la Sankt Petersburg, au invadat platformele media și rețelele sociale, simulând feedback-uri și discuții, distribuind like-uri și dislike-uri, tweet-uri și retweet-uri pentru a susține agenda Kremlinului.

În acele timpuri, Rusia era martoră a unor proteste masive împotriva realegerii lui Vladimir Putin la șefia statului, iar controlul asupra televiziunii nu mai era suficient. Astfel, Prigojin, cunoscut pentru afacerile sale controversate pentru Kremlin, a primit sarcina de a „cuceri” Internetul și de a-și extinde influența în mediul online. 

Imperiul său media a crescut rapid, cuprinzând zeci de site-uri, bloguri și platforme de socializare, printre care se numărau Yarus, Federal News Agency (RIA Fan), Politics Today și Economics Today. Scopul principal al ceea ce a rămas cunoscut drept ferma de trolli era să vizeze dușmanii, atât pe plan internațional, cum ar fi Statele Unite, acuzate că au fost influențate în alegerile din 2016, cât și pe plan intern, unde figura opoziției, Alexei Navalnîi, era o țintă constantă.

Unele dintre aceste resurse mediatice, odată cu declanșarea războiului în Ucraina, s-au concentrat în mod specific pe răspândirea mesajelor de război ale Moscovei. Pe Telegram, zeci de canale relatau fiecare mișcare a lui Prigojin pe câmpul de luptă. Potrivit unei investigații publicate de Dossier Center, presupuși corespondenți de război erau plătiți ca să prezinte în lumină pozitivă grupul Wagner și pe Evghenii Prigojin. 

Abia în februarie 2023, Prigojin a recunoscut conexiunile cu ferma de trolli. „Nu am fost doar finanțatorul Internet Research Agency. A fost ideea mea, am creat-o, am condus-o timp îndelungat”, a declarat șeful Wagner.

Citiți și: Podcast CuMINTE. Trolli & trolling – între pericole și soluții