Studiu de caz. Vizita Maiei Sandu în Găgăuzia: amestec dintre fapte și opinii, ironie, declarații scoase din context și comentarii ofensatoare

Întrevederea Maiei Sandu cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei. Foto: Realitatea.md

Acest studiu de caz reprezintă o analiză a știrilor publicate de 12 portaluri informaționale din Republica Moldova, în perioada 1-20 septembrie 2022, în contextul vizitei de lucru la Comrat a președintei Maia Sandu. Șefa statului a mers în Găgăuzia pe 2 septembrie, dar reacțiile nu au contenit însă nici în a doua jumătate a lunii. 

Perioada monitorizată: 1-20 septembrie 2022

Subiectul studiului: știrile despre vizita președintei Maia Sandu în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, pe 2 septembrie 2022, și reacțiile oficialităților de la Comrat și Chișinău pe marginea evenimentului

Portaluri în vizor: Kp.md, Aif.md, Vedomosti.md, Tv8.md, Newsmaker.md, Unimedia.info, Nokta.md, Gagauzinfo.md, Gagauzvedomosti.md, Actualitati.md, A-tv.md și Ntv.md.

Kp.md

Portalul de limbă rusă al ziarului Komsomolskaia Pravda a publicat patru materiale jurnalistice despre vizita șefei statului în Găgăuzia. În dimineața zilei de 2 septembrie, Kp.md a publicat programul vizitei oficiale la Comrat, subliniind că aceasta este doar a doua vizită în autonomie în mandatul președintei. Portalul comentează ironic în știre că Maia Sandu nu planifică să se întâlnească cu bașcana Irina Vlah și cu oamenii simpli: „Nu vedem întâlniri cu oamenii simpli și bașcana Găgăuziei, Vlah, dar aici nu sunt surprize” (orig., «Не видим встреч с простыми людьми и башканом Гагаузии Влах, но тут как раз без сюрпризов»). Prin urmare, Kp.md nu separă faptele de opinii, așa cum prevede Codul deontologic al jurnalistului Republicii Moldova.  

A doua zi, portalul publică o știre despre întâlnirea președintei cu deputații din Adunarea Populară a Găgăuziei, referindu-se doar la declarația unei deputate cu privire la prețul gazului rusesc și potențiala criză energetică. În titlu, Kp.md scrie că „Sandu nici nu a înțeles de ce urmează lampa și «burjuica»” (orig., «Санду даже не поняла, почему впереди у нас лампадка и буржуйка»). Ulterior, în text se menționează că politicienii au discutat în contradictoriu și nu au vorbit aceeași limbă. E de remarcat că publicația a inclus replica președintei, dar a omis să relateze despre alte subiecte discutate la ședință.

Pe 4 septembrie, Kp.md publică analiza critică a jurnalistului Dumitru Ciubașenco pe marginea vizitei președintei în Găgăuzia, preluată de pe pagina de Facebook a acestuia, indicând sursa. Textul e intitulat „Fiascoul găgăuz al Maiei Sandu: De ce vizita președintei Moldovei la sud a devenit un eșec politic major și un scandal național” (orig., «Гагаузское фиаско Санду: Почему поездка президента Молдовы на юг стала крупным политическим провалом и национальным скандалом»). În text, publicația include un meme de pe canalul său de Telegram. Pe o fotografie cu Sigmund Freud și o pacientă de-a sa este redat următorul schimb de replici:

-Ce le-ați zis găgăuzilor? 

-Să învețe limba rusă.

Meme-ul, de fapt, este impropriu unei știri informative, nu reflectă conținutul textului și denaturează deliberat faptele.

Pe 6 septembrie, Kp.md publică la rubrica Politic un material de opinie fără a-l delimita corespunzător de cele faptice, în care autoarea își exprimă părerea despre competențele femeilor de a conduce o țară în general și relația dintre Maia Sandu și Irina Vlah în special. Jurnalista recurge la remarci misogine la adresa femeilor, precum și la generalizări fără suport factologic, printre care că „multe țări conduse de femei se comportă agresiv”, „stereotipul că femeile sunt mai empatice și blânde decât bărbații nu funcționează; femeile sunt mai rele, mai insensibile și mai dure decât bărbații”.  

Aif.md

Argumentî i Faktî, portal de limbă rusă, a publicat pe 6 septembrie un material jurnalistic despre vizita președintei în regiunea autonomă, în care relatează despre întâlnirea Maiei Sandu cu studenții de la Universitatea de Stat din Comrat, discuțiile cu ușile închise cu președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov, și bașcana Irina Vlah și discuțiile în contradictoriu cu deputații din Adunarea Populară. Autorul pune accent pe faptul că în agenda șefei statului nu a fost inclusă o ședință separată cu Irina Vlah — „Vizită nu pentru toată lumea”, potrivit titlului (orig, Визит не для всех) — precum și pe eșecul general al vizitei. Sunt citați jurnalistul Dumitru Ciubașenco, ex-viceprim-ministrul Alexandr Muravschi și fostul deputat Zurab Todua, care critică dur prestația președintei la Comrat. Textul nu este echilibrat cu opinii alternative. 

Codul deontologic al jurnalistului prevede că instituțiile mass-media, în administrarea paginilor web, nu-și permit și nu acceptă nici din partea publicului, în reacții (comentarii), derogări de la normele legale și cele deontologice. Unul din cele două comentarii la articolul despre vizita președintei la Comrat conține cuvinte necenzurate și ofensatoare la adresa șefei statului. Comentariul nu a fost moderat de redacție. 

Pe 16 septembrie, Aif.md publică o știre despre reținerea deputatului Adunării Populare Grigorii Dulgher pe Aeroportul din Chișinău. Autorul sugerează că reținerea ar avea legătură cu criticile aduse de deputat președintei Maia Sandu în timpul vizitei la Comrat, cu toate că Poliția de Frontieră a declarat că Dulgher a fost reținut pentru verificarea suplimentară a actelor. Știrea conține un comentariu al unui cititor care afirmă că democrația s-a terminat, nu poți spune nici măcar un cuvânt împotriva guvernului (…), într-un cuvânt, un stat fascist”. Acest comentariu la fel nu este moderat de redacție. 

Vedomosti.md

Vedomosti.md, portal de limbă rusă, a publicat pe 2 septembrie un material jurnalistic în care scoate în prim plan declarațiile președintei Maia Sandu cu referire la potențiala criză energetică, subliniind că statul are resurse financiare limitate pentru compensarea consumului de gaze naturale. În a doua parte a textului, portalul îl citează doar pe deputatul Adunării Populare Ivan Dimitroglo, care critică prestația șefei statului în timpul întâlnirii cu aleșii locali și se arată nemulțumit de răspunsurile președintei.  

Pe 3 septembrie, portalul publică un text amplu despre vizita președintei la Comrat, intitulat  «Urmează lampa și burjuica». În Găgăuzia, Maia Sandu a fost îndemnată să înceapă negocierile cu Rusia privind gazele naturale” (orig., «Впереди у нас лампадка и буржуйка». В Гагаузии Майю Санду призвали начать переговоры с Россией по газу). Autorul se referă la declarațiile președintei în timpul, dar și în ajunul vizitei la Comrat, pe care le comentează pe alocuri ironic, accentuând faptul că Maia Sandu și miniștrii se încurcă în declarații. Ulterior, autorul publică declarația amplă (de circa 500 de cuvinte) a bașcanei Irina Vlah privind vizita președintei la Comrat. La final de material, autorul încearcă să stabilească de ce în agenda vizitei nu a fost inclusă o ședință separată cu bașcana. Jurnalistul nu face o distincție clară între fapte și opinii, așa cum prevede Codul deontologic al jurnalistului: „«Onestitatea» președintei nu i-a impresionat pe deputați»” sau „Chiar și pe aspectele politice ale contractului cu Gazprom ei ne mint în mod constant”. Un comentariu la acest articol conține cuvinte ofensatoare la adresa președintei și actualei guvernări. Comentariul nu a fost moderat de redacție.

Pe 6 septembrie, Vedomosti.md publică la rubrica Politic un material de opinie, fără a-l delimita corespunzător de cele faptice, în care autorul analizează și comentează declarațiile post-vizită ale unor politicieni de la Chișinău. Jurnalistul se referă și la declarațiile „în spiritul nebunei orașului” (orig., в стиле городской сумасшедшей) a fostei deputate Ana Guțu, pe care o acuză de extremism și unionism. În context, jurnalistul amintește de declarația deputatului Vasile Șoimaru, făcută pe 31 august pentru Jurnal.md: „Oamenii din cele două regiuni nu au gândit așa ca astăzi, până li s-a băgat în gură ideea de a opri mișcarea unionistă. (…) Am fi putut ceda Ucrainei regiunea transnistreană, cerându-i în schimb Basarabia istorică și Bucovina până dincolo de Cernăuți”. Autorul nu menționează că această declarație nu a fost făcută în contextul vizitei președintei la Comrat și, în plus, sugerează că aceasta este poziția oficială a Partidului Acțiune și Solidaritate.  

Tv8.md

Portalul postului de televiziune TV8 a publicat șase știri despre vizita președintei în regiunea găgăuză. Pe 1 septembrie, Tv8.md anunță că Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Comrat, citând „presa din regiune”. A doua zi dimineața, portalul scrie că șefa statului are programate mai multe întrevederi, inclusiv cu conducerea Adunării Populare și primarii din autonomie, „însă nu se știe cu certitudine dacă Maia Sandu se va întâlni cu bașcana Găgăuziei”. Și de această dată Tv8.md nu citează o sursă oficială, de exemplu, serviciul de presă al Președinției, ci o altă instituție media (portalul Gagauzinfo.md). Codul deontologic prevede că jurnalistul publică doar informațiile pe care, în urma verificărilor, le consideră veridice. În acest caz, portalul putea să verifice informațiile din surse oficiale fără a tiraja presupunerile colegilor de breaslă.

În următoarele ore, Tv8.md a publicat știri despre discursul președintei în fața studenților Universității de Stat din Comrat și despre întâlnirea Maiei Sandu cu bașcana Irina Vlah în fața sediului Adunării Populare a Găgăuziei. Pe 3 septembrie, portalul a publicat reacția Irinei Vlah la vizita șefei statului la Comrat și o știre amplă despre „întâlnirea cu scântei” a șefei statului cu deputații din Găgăuzia, care s-au arătat „revoltații” de prețul la gaz.  

Newsmaker.md 

Pe 1 septembrie, în ajunul vizitei șefei statului la Comrat, portal de limbă rusă Newsmaker.md publică un material analitic echilibrat despre așteptările deplasării oficiale a președintei în Găgăuzia. În ziua următoare, pe lângă știrile de actualitate, portalul publică un reportaj amplu, semnat de reporterul special al Newsmaker.md la Comrat, care prezintă pas cu pas evenimentele-cheie din timpul vizitei oficiale a Maiei Sandu în Găgăuzia. Textul este însoțit de un șir de comentarii de pe Facebook, unele conținând cuvinte ofensatoare și necenzurate la adresa președintei. Comentariile nu sunt moderate de redacție, deși Codul deontologic prevede că instituțiile mass-media, în administrarea paginilor web, precum și a celor de pe rețelele sociale nu-și permit și nu acceptă nici din partea publicului, în reacții (comentarii), derogări de la normele legale și cele deontologice.

Unimedia.info

Unimedia.info a reflectat șirul evenimentelor din Comrat în șapte articole publicate pe 2-3 septembrie. Portalul a realizat o știre separată în baza unei postări scurte pe Facebook a fostul premier Ion Chicu, care, în ultimul timp, este omniprezent pe Unimedia.info. Știrile sunt comentate activ de cititorii site-ului. Portalul atenționează că „potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate. Vă îndemnăm la discuții decente!”. Cu toate acestea, comentariile la știrile Unimedia.info abundă în atacuri la persoană, cuvinte necenzurate și mesaje xenofobe. Bunăoară, șefa statului este numită „mascota pedofililor de peste ocean”, pe când bașcana Irina Vlah – „tearfă cu 12 fețe, agentul Kremlinului”. Găgăuzii sunt deseori numiți rasiști sau fasciști. Comentariile nu sunt moderate de redacție. 

Nokta.md, Gagauzinfo.md și Gagauzvedomosti.md

Portalul de limbă rusă Nokta.md, cu sediul la Comrat, a reflectat obiectiv și cu acuratețe vizita oficială a președintei Sandu în Găgăuzia, în peste zece știri. Gagauzinfo.md, la rândul său, a publicat peste 20 de știri la acest subiect, inclusiv două comentarii critice la adresa președintei, unul fiind preluat de pe eNews.md, iar al doilea de pe pagina de Facebook a jurnalistului Dumitru Ciubașenco. Pe de altă parte, Gagauzvedomosti.md nu a separat în știri faptele de opinii, așa cum prevede Codul deontologic al jurnalistului, etichetându-i pe deputații din Adunarea Populară, care au atacat-o pe președintă, drept „şoimi de război” (orig., ястребами войны)

Portalurile Actualitati.md, A-tv.md și Ntv.md, afiliate Partidului Socialiștilor, au omis să reflecte vizita oficială a șefei statului în Găgăuzia. 

CONCLUZII:

  • Majoritatea instituțiilor media monitorizate au anunțat evenimentul vizat în acest studiu de caz pe 1 septembrie și au publicat știri în următoarele două zile. Materialele de analiză și opinie la acest subiect au fost publicate în perioada 4-10 septembrie. Presa a continuat să amintească, printre altele, despre vizita șefei statului la Comrat în știrile publicate până pe 20 septembrie. 
  • Patru portaluri (Aif.md, Vedomosti.md, Newsmaker.md și Unimedia.info) nu au moderat comentariile xenofobe, discriminatorii și necenzurate ale cititorilor, ceea ce contravine prevederilor din Codul deontologic al jurnalistului. „Instituțiile mass-media, în administrarea paginilor web, precum și a celor de pe rețelele de socializare, nu-și permit și nu acceptă nici din partea publicului, în reacții (comentarii), derogări de la normele legale și cele deontologice”, potrivit documentului.
  • Cinci site-uri de știri monitorizate (Kp.md, Aif.md, Vedomosti.md, Gagauzinfo.md și Gagauzvedomosti.md)  au reflectat pe alocuri dezechilibrat vizita șefei statului la Comrat, prin scoaterea în prim-plan a opiniilor critice și a comentariilor ironice la adresa Maiei Sandu (sau, în unele cazuri, la adresa deputaților din Adunarea Populară și a bașcanei Irina Vlah). Textele nu au fost echilibrate cu opinii alternative.
  • Patru portaluri  (Kp.md, Aif.md, Vedomosti.md și Gagauzvedomosti.md), în anumite materiale jurnalistice, nu au separat faptele de opinii, au denaturat deliberat faptele și au scos din context anumite declarații, încălcând prevederile Codului deontologic al jurnalistului. 
  • Trei dintre cele 12 portaluri monitorizate (Actualitati.md, A-tv.md și Ntv.md) au omis să reflecte vizita oficială a șefei statului în Găgăuzia. 

Dumitru Baciu