Viorica Zaharia a fost reală președintă a Consiliului de Presă. Cine sunt noii membri ai structurii de autoreglementare a breslei

Foto: Consiliuldepresa.md

Consiliul de Experți și Experte, mandatat de Consiliul de Presă să examineze plângerile și autosesizările privind încălcarea prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, are o nouă componență și o nouă conducere. Jurnalista Viorica Zaharia a fost realeasă în funcția de președintă la prima ședință a noii componențe a Consiliului, care a avut loc luni, 17 iunie, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Pentru următorii doi ani, din componenta Consiliului de Experți și Experte fac parte nouă persoane, selectate în rezultatul unui concurs deschis.  Cinci dintre ei sunt reprezentanți ai mediului jurnalistic: Viorica Zaharia, propusă de Asociația Presei Independente; Valeria Batereanu, propusă de redacția portalului Diez.md; Mariana Colun, propusă de Asociația Media-Guard; Sergiu Niculiță, propus de Asociația Media Alternativa, și Olga Stăvilă, propusă de Centrul de Investigații Jurnalistice. Alți patru sunt reprezentanți ai consumatorilor de produse mass-media: Natalia Porubin, propusă de un grup de zece consumatori de produse media; Ludmila Andronic, propusă de Asociația Investitorilor Străini; Daniel Goinic, propus de Centrul de Resurse Juridice, și Irina Gușan, propusă de Centrul de Informare și Documentare privind  Drepturile Copilului. 

Din 15 martie, Consiliul de Presă activează în baza unui nou regulament, adoptat de Adunarea Generală a Asociației Obștești „Consiliul de Presă din Republica Moldova” 

„De fapt, activitatea structurii de autoreglementare jurnalistică din Republica Moldova nu s-a schimbat – se va munci la fel ca anterior. Procedurile de selectare a membrilor consiliului care va examina plângerile referitoare la respectarea de către media a normelor deontologice, numărul membrilor, modalitatea de lucru, atribuțiile – toate au rămas pe vechi. S-au făcut doar câteva ajustări în documentele de funcționare. În acest an a expirat mandatul membrilor aleși în 2022, de aceea acum avem o nouă componență a Consiliului de Experți și Experte a Consiliului de Presă”, a explicat Viorica Zaharia pentru Mediacritica.

Consiliul de Presă din Republica Moldova este structura națională de autoreglementare a activității instituțiilor mass-media și jurnaliștilor, care activează în baza prevederilor Codului deontologic al jurnalistului, promovând jurnalismul de calitate și respectarea standardelor deontologice. Tot în cadrul primei ședințe a noii componențe, membrii Consiliului au decis privind admisibilitatea unor plângeri depuse la Consiliul de Presă în perioada anterioară.