Oamenii au tot mai puțină încredere în știri, iar consumul presei tradiționale s-a redus în aproape toate țările vizate în cel mai recent studiu Digital News Report (DNR), din 2022, realizat de Institutul Reuters. Datele arată că Facebook a rămas rețeaua socială cea mai utilizată pentru știri, iar TikTok este platforma cu cea mai rapidă creștere, ajungând la 40% dintre tinerii de 18-24 de ani. 15% dintre ei folosesc rețeaua pentru știri.
Consumul de mass-media tradiționale, cum ar fi televiziunea și presa scrisă, a scăzut în continuare în ultimul an, pe aproape toate piețele (înainte de invazia Ucrainei), consumul online și social nefiind diferențiat. Interesul pentru știri a scăzut drastic pe toate piețele, de la 63% în 2017, la 51% în 2022, arată cercetarea.
Studiul mai semnalează că preocupările globale cu privire la informaţiile false şi înșelătoare rămân valabile şi în acest an, variind de la 72% în Kenya şi Nigeria, la 32% în Germania sau 31% în Austria. Printre altele, respondenții susţin că au văzut mai multe informaţii false despre coronavirus decât despre politică.
Pe măsură ce colectarea datelor primare devine din ce în ce mai importantă pentru publicaţii, autorii constată că majoritatea consumatorilor sunt încă reticenţi în a-şi înregistra adresa de e-mail pe site-urile de ştiri – doar 28%. De asemenea, doar aproximativ o treime (32%) s-au arătat încrezuți că site-urile de ştiri le vor folosi datele personale în mod responsabil, similar procentului celor care spun acelaşi lucru despre site-urile de comerţ online (33%), potrivit concluziilor raportului.
După scăderea audienței podcasturilor anul trecut, cauzată parţial de restricţiile de circulaţie în timpul pandemiei de Covid-19, popularitatea lor pare să se fi restabilit în acest an – 34% dintre cei chestionați au consumat unul sau mai multe podcasturi în ultima lună.
Datele arată că Spotify continuă să câştige teren faţă de platformele de podcasting Apple şi Google, în ţări precum Regatul Unit şi Germania. YouTube se bucură, de asemenea, de popularitatea podcasturilor hibride şi video.
Raportul din acest an, al unsprezecelea de până acum, se bazează pe un sondaj realizat în ianuarie-februarie 2022 de YouGov, o firmă britanică de cercetare de piață și analiză a datelor, prin chestionare online. Studiul vizează 46 de piețe de pe șase continente.