Aproape jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova declară că au primit mesaje suspecte prin care li se solicitau bani sau date personale, iar circa 60% spun că și-ar schimba parola dacă le-ar fi compromis un cont online, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Totuși, aceste răspunsuri nu reflectă neapărat capacitatea oamenilor de a se proteja în situații reale. Dinu Țurcanu, doctor în științe inginerești și prorector la Universitatea Tehnică a Moldovei, solicitat de Mediacritica, atrage atenția că între intenția declarată și acțiunea concretă există o diferență esențială, iar digitalizarea societății trebuie însoțită de educație practică în domeniul securității cibernetice.
Studiul „Evaluarea gradului de alfabetizare media în Republica Moldova”, realizat la comanda CJI, analizează, între altele, comportamentele declarate ale cetățenilor în situații care vizează securitatea online și protecția datelor personale. Potrivit datelor din studiu, 59,9% dintre respondenți afirmă că și-ar schimba parola dacă le-ar fi spart un cont online. Proporția diferă însă în funcție de mediul de trai: 69,6% dintre respondenții din mediul urban menționează această măsură, comparativ cu 52,5% dintre cei din mediul rural.
Diferențe se observă și în ceea ce privește raportarea incidentului către platforma vizată. În mediul urban, 41% dintre respondenți spun că ar informa platforma despre compromiterea contului, față de 25,2% în mediul rural. Totodată, 23,7% dintre respondenții din mediul rural ar opta pentru crearea unui cont nou, în locul recuperării celui compromis.


Aceste răspunsuri indică preferințe diferite în gestionarea unui incident de securitate, dar nu demonstrează, în sine, că respondenții cunosc toate măsurile necesare pentru recuperarea și securizarea contului.
Solicitat de Mediacritica, Dinu Țurcanu, expert în securitate cibernetică și prorector pentru digitalizare și dezvoltare instituțională la Universitatea Tehnică a Moldovei, atrage atenția că schimbarea parolei este doar unul dintre pașii necesari.
„Faptul că aproape 60% dintre respondenți declară că și-ar schimba parola în cazul compromiterii unui cont este un indicator pozitiv. Totuși, schimbarea parolei reprezintă doar una dintre măsurile necesare într-o asemenea situație. Este important să verificăm dacă există sesiuni necunoscute active, să deconectăm dispozitivele suspecte, să verificăm metodele de recuperare a contului și să activăm autentificarea multifactorială (MFA), dacă aceasta nu era deja activată. Altfel, există riscul ca persoana care ne-a compromis contul să păstreze în continuare accesul la el”, explică specialistul.
Totodată, aproximativ unul din doi respondenți (49,9%) afirmă că a primit cel puțin o dată mesaje suspecte prin e-mail sau aplicații de mesagerie, precum WhatsApp și Telegram, prin care i se solicitau bani ori date personale. Dintre aceștia, 9,3% spun că primesc astfel de mesaje frecvent, iar 40,8% – o dată sau de câteva ori.


În același timp, 44,5% declară că nu au primit asemenea mesaje, iar 3,4% recunosc că nu știu să le identifice.
Aceste date reflectă experiențele declarate de respondenți, nu neapărat amploarea reală a tentativelor de fraudă la care au fost expuși. Un mesaj poate părea legitim și poate trece neobservat, mai ales atunci când imită comunicările unei instituții publice, ale unei bănci sau ale unei persoane cunoscute.
Dinu Țurcanu avertizează că sofisticarea metodelor de fraudă poate face mai dificilă identificarea mesajelor înșelătoare. „Aici trebuie să înțelegem că nu toate tentativele de fraudă sunt ușor de recunoscut. În ultimii ani, metodele folosite de infractorii cibernetici au devenit mult mai sofisticate, iar utilizarea inteligenței artificiale le permite să creeze mesaje, imagini și chiar apeluri false tot mai convingătoare. Prin urmare, nu putem exclude că unele persoane au fost expuse unor asemenea tentative fără să-și dea seama”, subliniază expertul pentru Mediacritica.
Deși răspunsurile oferă indicii despre modul în care oamenii declară că ar reacționa la incidente de securitate, ele nu sunt suficiente pentru a evalua integral nivelul competențelor lor practice. Potrivit lui Dinu Țurcanu, o evaluare mai relevantă ar trebui să includă și comportamente concrete: utilizarea autentificării în doi pași, folosirea unor parole distincte pentru conturi diferite, identificarea site-urilor frauduloase și verificarea autenticității mesajelor care par să provină de la instituții bancare.
De asemenea, el consideră că extinderea serviciilor digitale trebuie să fie însoțită de educația practică.
„Eu, totuși, consider că avem nevoie de mai multă educație practică în domeniul securității cibernetice, nu doar de campanii generale de informare. Oamenii trebuie să învețe, prin exemple concrete, cum să recunoască tentativele de fraudă, cum să-și protejeze conturile și cum să reacționeze atunci când devin victime ale unui incident. Cred că trebuie să conștientizăm un lucru: digitalizarea societății trebuie să fie însoțită și de dezvoltarea competențelor de securitate digitală ale cetățenilor. Putem avea platforme moderne, servicii electronice și sisteme performante, dar dacă utilizatorii nu cunosc regulile elementare de protecție, riscurile rămân”, conchide expertul.
Cercetarea „Evaluarea gradului de alfabetizare media în Republica Moldova” a fost realizată de compania iData în 2026, la comanda CJI, pe un eșantion reprezentativ de 1.008 adulți din Republica Moldova, fără regiunea transnistreană, prin interviuri față în față. Componenta calitativă a inclus șase focus-grupuri și cinci interviuri în profunzime cu reprezentanți ai mass-media și experți în domeniu, precum și un exercițiu de analiză a unui material-stimul.










