Amenzi de 320.000 lei în 2022 pentru încălcări la capitolul informării corecte la radio și TV

Foto: Glenn Carsten/Unsplash.com

Posturi de radio și televiziune au fost amendate, în 2022, în sumă totală de 320.000 lei pentru nerespectarea prevederilor ce țin de informarea corectă a cetățenilor, impuse conform Codului serviciilor media audiovizuale. Datele se conțin în raportul anual al Consiliului Audivizualului.

Consiliul Audiovizualului a examinat în 2022 un număr de 262 de rapoarte de monitorizare a conținuturilor audiovizuale, în scopul de a asigura controlul referitor la informarea corectă a cetățenilor. Respectiv, membrii CA au aplicat 95 de sancțiuni, dintre care 62 de avertizări și 33 de amenzi, în valoare totală de 320.000 lei, pentru abaterile de la articolul 13 din Cod.

Cu referire la reflectarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei și criza de securitate din regiune, au fost monitorizate 19 servicii media audiovizuale, iar membrii CA au sancționat nouă dintre acestea – șapte posturi TV și două posturi de radio – pentru faptul că nu au asigurat informarea corectă, încălcând principiile bunei credințe, imparțialității, echilibrului de opinii, separării faptelor de opinii. Potrivit raportului CA, NTV Moldova, Primul în Moldova, RTR Moldova, Orhei TV și TV6 „au prezentat într-o lumină extrem de negativă statul ucrainean, respectiv, în lumină pozitivă – conducerea rusă, iar o parte din ele au omis din buletinele de știri mersul războiului”.

În rezultatul acestor monitorizări, CA a aplicat 65 de sancțiuni, dintre care 25 de amenzi și 40 de avertizări publice, suma totală a amenzilor fiind de 213.000 de lei.

Pe 16 decembrie 2022, Comisia pentru Situații Excepționale a decis suspendarea licențelor de emisie a posturilor Primul în Moldova, Accent TV, TV6, Orhei TV, NTV Moldova și RTR Moldova pe perioada stării de urgență, „în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale, prevăzută în Anexa nr. 1 la Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 45/2022, și informațiile disponibile privind controlul exercitat de acestea asupra unor furnizori de servicii media”.