Cazul studentului de 19 ani agresat lângă căminele Universității Tehnice a Moldovei (UTM) readuce în discuție responsabilitatea presei de a informa publicul fără a expune victimele unei noi forme de umilire. Publicarea detaliilor explicite din declarațiile victimei, inclusiv a celor care ar putea proveni din declarațiile oferite organelor de urmărire penală, poate provoca prejudicii suplimentare, poate afecta ancheta și poate încălca drepturile persoanelor implicate. Solicitat de Mediacritica, Vadim Vieru, avocat și director de program la Asociația Promo-LEX, explică de ce interesul public nu justifică reproducerea informațiilor cu caracter umilitor, ce obligații deontologice au redacțiile față de victime și bănuiți și de ce este necesară investigarea scurgerilor de informații din dosarele penale.
Potrivit juristului, mediatizarea cazului de agresiune semnalat și a acțiunilor întreprinse de autorități era, cu certitudine, de interes public. Totuși, relatarea faptelor nu presupune reproducerea integrală a declarațiilor victimei sau publicarea unor detalii care îi pot amplifica suferința.
„Publicul avea dreptul să afle că un student de 19 ani a fost bătut și umilit lângă căminele Universității Tehnice a Moldovei și că șase bănuiți au fost arestați preventiv. Umilința a fost scopul agresiunii. O redacție care redă, frază cu frază, ce le-a povestit tânărul anchetatorilor prelungește această umilință, de data aceasta în fața unui public larg”, susține avocatul.
Potrivit lui, interesul public ar trebui să orienteze presa spre întrebări mai importante decât reproducerea detaliilor agresiunii: care sunt cauzele violenței în rândul tinerilor, ce măsuri au întreprins instituțiile de învățământ și poliția și cum pot fi prevenite asemenea cazuri.
Pentru a decide dacă un detaliu merită publicat, expertul propune două întrebări pe care redacțiile ar trebui să și le adreseze înainte de publicare.
„Recomand jurnaliștilor un test simplu înainte de a publica un detaliu: ce află cititorul în plus din el? Dacă detaliul nu spune nimic nou despre faptă sau despre anchetă și doar șochează, el nu are ce căuta în text. Al doilea test: ar publica jurnalistul acest text știind că tânărul îl va citi?”, afirmă Vadim Vieru.
Avocatul atrage atenția și asupra consecințelor pe termen lung ale publicării unor informații sensibile despre victimă. Odată apărute în spațiul public, acestea pot rămâne accesibile online ani la rând, inclusiv după încheierea procesului penal, și pot fi descoperite ulterior de persoane din cercul social sau profesional al victimei. „Peste câțiva ani îl poate găsi un angajator, pentru că textele rămân în motoarele de căutare mult după ce dosarul se închide”, avertizează el.
O altă problemă semnalată de reprezentantul Promo-LEX ține de utilizarea declarațiilor oferite organelor de anchetă. Faptul că o persoană a relatat circumstanțele unei agresiuni în cadrul unei proceduri penale nu înseamnă că aceasta și-a dat acordul pentru publicarea mărturiei în presă. „Declarațiile date anchetatorilor nu sunt un interviu. Tânărul a vorbit cu poliția ca să ajute ancheta și se aștepta, firesc, ca spusele lui să rămână în dosar. Nimic nu indică că a fost de acord să le vadă publicate”, subliniază Vadim Vieru.
În acest context, avocatul invocă punctul 4.20 din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, care prevede protejarea identității victimelor infracțiunilor și reducerea efectelor negative ale publicării asupra acestora. Nici omiterea numelui nu garantează însă anonimizarea eficientă a victimei. Vârsta, locul agresiunii și alte informații despre circumstanțele cazului pot permite identificarea persoanei de către cei din anturajul său. „Lipsa numelui din text nu rezolvă problema. Vârsta lui și locul agresiunii sunt suficiente pentru ca oamenii din jur să știe despre cine e vorba, iar pentru el tocmai privirea acestor oameni contează cel mai mult”, explică expertul.
Vadim Vieru respinge și argumentul potrivit căruia protecția suplimentară nu ar mai fi necesară deoarece victima este majoră. „Unii spun că tânărul este major și că regulile despre protecția copiilor nu se aplică. Regulile despre protecția victimelor se aplică la orice vârstă”, precizează avocatul.
INFORMAȚIILE DE PE TELEGRAM NU POT FI PRELUATE AUTOMAT DE PRESĂ
În cazul studentului agresat, unele informații din dosar au circulat pe canale de Telegram și au fost preluate ulterior de portaluri de știri. Potrivit lui Vadim Vieru, disponibilitatea publică a unei informații nu exonerează redacțiile de responsabilitatea de a-i evalua relevanța și consecințele publicării. „Un alt argument des auzit: informațiile circulau deja pe Telegram. Codul răspunde direct și aici. Faptul că o informație este disponibilă public nu îi dă automat jurnalistului dreptul să o republice”, afirmă el, făcând trimitere la punctul 4.5 din Codul deontologic.
Expertul atrage atenția că preluarea unei informații de către o redacție cunoscută îi poate spori credibilitatea și îi poate extinde considerabil audiența. „Un canal anonim nu răspunde în fața nimănui. O redacție cunoscută, care a semnat Codul, dă acestor materiale credibilitate și le duce la un public pe care canalul anonim nu îl are”, explică avocatul.
În opinia lui, jurnaliștii pot aborda problema circulației documentelor din dosar fără a reproduce conținutul acestora. „Presa poate relata că pe rețele circulă acte din dosar și poate întreba de unde provin. Aceasta este o informație de interes public. Conținutul actelor rămâne în afara textului”, susține Vadim Vieru.
El recomandă, de asemenea, evitarea titlurilor senzaționaliste, a fotografiilor care expun urmele violenței și a speculațiilor despre presupusul motiv al agresiunii. „Fotografiile cu urmele violenței de pe corpul tânărului nu se publică, nici măcar estompate. Urmele acelea fac parte din umilință, iar Codul exclude detaliile morbide, inclusiv în imagini”, afirmă avocatul, invocând punctul 4.7 din Codul deontologic.
În ceea ce privește motivul agresiunii, preluarea unor informații din dosar poate alimenta speculațiile și comentariile care mută responsabilitatea asupra victimei. „Motivul îl stabilesc anchetatorii”, subliniază expertul. Responsabilitatea redacțiilor nu se încheie odată cu publicarea articolului. Potrivit punctului 2.38 din Codul deontologic, acestea trebuie să acorde atenție și comentariilor publicate de utilizatori sub materialele lor. „Comentariile de sub asemenea texte trebuie moderate atent, pentru că redacția răspunde și pentru ce lasă să apară sub materialele ei”, menționează Vadim Vieru. El recomandă ca materialele despre violență să includă și informații despre locurile și serviciile unde persoanele afectate pot solicita ajutor.
În comentariul său, avocatul face referire la articolul publicat de Unimedia la 21 octombrie, pe care redacția l-a retras ulterior. „Unimedia a procedat corect când a retras articolul din 21 octombrie. Retragerea își atinge scopul dacă include și postările redacției de pe rețelele sociale și copiile de pe agregatoare. Cititorii merită și o notă care să le spună de ce textul nu mai este disponibil”, afirmă el.
Potrivit expertului, eliminarea unui articol de pe site nu este suficientă dacă aceleași informații continuă să circule prin postări ale redacției sau prin copii republicate pe alte platforme. Vadim Vieru menționează că detaliile din dosar au fost preluate și de alte portaluri, inclusiv din România, iar Consiliul de Presă le-a cerut redacțiilor să elimine descrierile explicite și imaginile umilitoare. „Nu văd niciun motiv pentru care o redacție ar amâna acest pas”, punctează avocatul.
PREZUMȚIA NEVINOVĂȚIEI ȘI PROTECȚIA MINORILOR RĂMÂN OBLIGATORII
Pe lângă drepturile victimei, relatarea cazului trebuie să respecte și drepturile persoanelor bănuite de comiterea agresiunii. Potrivit lui Vadim Vieru, patru dintre cei șase bănuiți sunt minori. Codul deontologic obligă jurnaliștii să protejeze identitatea copiilor implicați în infracțiuni, indiferent de rolul acestora, și să respecte prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei sentințe definitive.
„Toți cei șase beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o sentință definitivă. Un titlu care afirmă că acești tineri l-au bătut prezintă vinovăția ca fapt stabilit, oricât de gravă ar fi fapta. Jurnalistul scrie despre bănuiți și lasă verdictul în seama instanței”, explică avocatul.
În același timp, publicarea în spațiul public a unor procese-verbale de audiere și ordonanțe din dosarul penal ridică și problema provenienței documentelor. Vadim Vieru consideră că acest aspect trebuie investigat de autorități, mai ales că datele urmăririi penale sunt supuse unor reguli privind divulgarea lor. „În spațiul public au apărut texte care reproduc, cu tot limbajul lor specific, procese-verbale de audiere și ordonanțe din acest caz. Datele provin cel mai probabil direct din dosarul penal, iar acest lucru este grav în sine”, afirmă avocatul.
Acesta invocă articolul 212 din Codul de procedură penală, care reglementează publicitatea datelor urmăririi penale, și articolul 315 din Codul penal, referitor la divulgarea datelor urmăririi penale de către persoanele obligate să le păstreze confidențialitatea. „Cercul celor care au acces la un dosar aflat în urmărire penală este restrâns. Cine vrea să găsească sursa scurgerii o poate găsi. Procuratura Generală a anunțat că verifică tot ce a apărut public despre caz. Aștept ca verificarea să se încheie cu un răspuns public: de unde au ieșit actele și cine poartă răspunderea”, susține Vadim Vieru.
Potrivit avocatului, consecințele unor asemenea scurgeri pot depăși prejudiciul adus victimei. Martorii pot ajunge să citească declarațiile altor persoane, apărarea poate invoca presiunea mediatică asupra procesului, iar documentele pot expune persoane menționate în dosar care nu au un rol public, inclusiv minori. „Dacă declarațiile date anchetatorilor ajung pe Telegram, următoarea victimă se va gândi de două ori înainte să depună plângere”, avertizează expertul.
RECOMANDĂRI PENTRU PRESĂ
Vadim Vieru recomandă redacțiilor să evalueze fiecare detaliu înainte de publicare, întrebându-se ce informație suplimentară oferă publicului și dacă publicarea lui este justificată de interesul public sau doar urmărește să șocheze. Jurnaliștii ar trebui să evite reproducerea declarațiilor victimei, publicarea imaginilor cu urmele violenței și speculațiile privind motivul agresiunii, să protejeze identitatea victimelor și a minorilor implicați și să respecte prezumția de nevinovăție.
De asemenea, expertul recomandă moderarea atentă a comentariilor, retragerea conținutului care provoacă prejudicii nejustificate, inclusiv de pe rețelele sociale, și informarea cititorilor despre motivele eliminării unui articol. În cazul documentelor din dosare penale ajunse în spațiul public, presa poate investiga proveniența acestora fără a le reproduce conținutul sensibil.
