Directorul SIS: „Dezinformarea este un pericol care se materializează de mult timp. Nu vorbim despre ceva ipotetic”

Captura din podcastul Decodificat

„Dezinformarea este un pericol care se materializează de mult timp, nu vorbim despre ceva ipotetic, dar despre ceva care deja se realizează în Republica Moldova”, a declarat directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, în cadrul podcastului Decodificat, realizat de Platforma pentru Inițiative de Securitate și Apărare și Fundația Konrad Adenauer Stiftung.

Potrivit directorului SIS, în Republica Moldova sunt „foarte mulți actori publici care propagă dezinformarea sau anumite viziuni în beneficiul unui alt stat”. Este vorba despre diferite persoane, entități, persoane juridice, posturi TV, radio, site-uri web, canale Telegram pe care SIS le monitorizează. 

„Atunci când ele propagă război, violența, alte acțiuni extremiste, SIS are capacitatea să intervină și să blocheze site-urile, să informeze Procuratura și împreună cu procurorul să investigăm activitatea, în cazul dat, activitatea infracțională cu aplicarea mai multor măsuri speciale de investigație. S-au făcut și percheziții, și rețineri, s-au ridicat calculatoare, telefoane mobile. Când e vorba de TV, radio, atunci este informat Consiliul Audiovizualului care are rolul de a aplica anumite sancțiuni”, a declarat Alexandru Musteață.

În context, directorul SIS a recunoscut că la capitolul combatere a dezinformării mai sunt foarte multe de făcut.

„Rolul de a combate dezinformarea nu aparține doar SIS. Noi avem o viziune destul de îngustă: vedem cum un alt stat prin serviciile sale, instrumentele special construite, propagă anumite mesaje cu ideea de a destabiliza situația social-economică în țară. Este și rolul mai multor instituții cum ar fi CA, societatea civilă, presa obiectivă care își face treaba cum trebuie”, a precizat sursa.

În opinia lui Alexandru Musteață, combaterea dezinformării se poate face și prin comunicarea de către instituțiile guvernamentale a „informațiilor veridice, corecte, la timp către fiecare cetățean”. 

Pe parcursul anului 2022, Serviciul de Informații și Securitate a solicitat blocarea mai multor site-uri în contextul crizei de securitate din Ucraina. Astfel, pentru difuzarea unor informații ce justifică „agresiunea militară contra puterii legal alese din Ucraina” sau care distribuiau „informații de natură falsă menite prin propagarea războiului să afecteze securitatea națională”, au fost blocate portaluri precum Vkurse.md, Sputnik.md, Gagauznews.md, Ehomd.info, Acasa-24.site, Svpressa.ru, Rta.md, Flux.md, Iurierosca.md și Rosca.md, Moldnod.ru și Rusnod.ru.