Imagini șocante cu un copil atacat de un câine, preluate din presa străină de un portal de știri local

Telegraph.md a publicat joi, 10 februarie, o știre cu titlul: „IMAGINI ȘOCANTE // „L-a târât în şanţ. A fost oribil!”. Copil de 7 ani, desfigurat de câinele unui vecin”. Subiectul este preluat de la Observatornews.ro și relatează despre cazul unui băiețel de șapte ani din Texas, Statele Unite, care a fost atacat de câinele vecinilor. Știrea este însoțită de imagini neprelucrate tehnic cu copilul rănit și care a suportat și o intervenție chirurgicală de urgență. 

Autorii materialului au prelucrat doar imaginea principală a articolului, nu și pe cele din interiorul materialului, băiețelul fiind afișat într-o ipostază ce poate afecta emoțional cititorii, lucru inadmisibil chiar dacă Telegraph.md a avertizat că știrea conține imagini șocante. 

În acest context, Codul deontologic prevede că jurnalistul trebuie să trateze „cu deosebită acuratețe informația colectată despre copii, asigurându-se că publicarea unei atare informații nu va avea consecințe negative (sentimente de frică, suferință etc.) asupra acestora”. 

Codul mai menționează că jurnalistul „protejează identitatea copiilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență și abuz de orice fel etc.), inclusiv ca martori. Înregistrările audio/video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității copiilor”.  

Totodată, Ghidul de stil cu norme etice recomandă: „Vom avea grijă să nu publicăm fotografii șocante, conținutul violent sau indecent al cărora poate provoca anumite stări psihice negative asupra cititorului”. De asemenea, Codul deontologic al jurnalistului spune: „Jurnalistul nu furnizează publicului detalii morbide ale crimelor, accidentelor și catastrofelor naturale sau detalii privind tehnicile suicidale. Aceleași reguli se aplică și materialelor vizuale (fotografii, materiale video)”.

Sursa foto: Getty images