#PEÎNȚELES. Ce înseamnă churnalism?

Întrebare: Am întâlnit întâmplător termenul „churnalism”. Ajutați-mă să înțeleg la ce se referă.

Răspuns:

Termenul churnalism se referă la jurnalismul care se bazează pe conținut preluat din comunicate de presă sau copiat de la agențiile de știri ori portaluri informative, care nu a fost verificat deloc și din care lipsește efortul jurnalistic propriu. Acest termen a fost inventat de Waseem Zakir de la BBC News și a fost popularizat de jurnalistul Nick Davies. Potrivit Wikipedia, fenomenul denumit churnalism a crescut până în punctul în care multe știri găsite în presă nu sunt originale. Fenomenul este remarcat și în presa online din Republica Moldova. „monitorizarea celor mai multor platforme incluse pe Media Radar scoate în evidență o lipsă acută a diversității și pluralismului mediatic. Pare că în redacții a dispărut obișnuița jurnaliștilor de a pune mâna pe telefon și a verifica o anumită informație, de a verifica informațiile și cu alte surse, de a pune o întrebare în plus pentru a afla mai multe detalii, de a ieși în teren ca să revină cu subiecte exclusive”, potrivit unei analize publicate anterior pe Mediacritica

Collinsdictionary.com definește acest termen ca fiind „un tip de jurnalism care se bazează pe reutilizarea materialului existent, cum ar fi comunicatele de presă și conținuturi de la agențiile de știri, în loc de o cercetare originală, în special ca rezultat al unei cereri crescute pentru știri”.

Site-ul Fr.ephesossoftware.com susține că „în vreme ce bugetele alocate reportajelor sunt reduse în întreaga lume, un număr tot mai mare de jurnaliști recurg la ceea ce se numește churnalism – scrierea știrilor care sunt, în esență, oglinda unui comunicat de presă. Asta înseamnă că dumneavoastră, cititorul, citiți în mare parte ceea ce un anumit grup de interese vrea să citiți”.

„Un comunicat de presă este un articol scris de obicei de echipa de relații publice a unei companii, a unui politician sau a oricărei entități care are o poveste de spus sau o informație de transmis. Trimise jurnaliștilor având un anumit unghi de abordare, aceste documente sunt menite să influențeze modul în care sunt prezentate știrile, furnizând citate și informații din perspectiva părții vizate. Teoretic, ar trebui să fie doar o resursă printre altele pentru un jurnalist, dar uneori jurnaliștii reproduc și republică pur și simplu conținutul comunicatului. Pentru că e mai ușor așa”, explică sursa.

Așadar, cunoașterea și conștientizarea fenomenului churnalism ne ajută să fim consumatori mai responsabili de informație, să contribuim la menținerea calității jurnalismului și să apărăm transparența și încrederea în mass-media, care sunt vitale pentru o societate informată și o democrație sănătoasă.