Piesa „Altă planetă”, lansată de CJI: un îndemn la toleranță și nediscriminare

Cu ocazia zilei „Zero Discriminare”, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a lansat pe 1 martie piesa „Altă planetă”, realizată de echipa #ZERODOI – un îndemn pentru mai multă toleranță și mai puțină discriminare în societate. 

Versurile piesei vin să ne reamintească faptul că o societate mai bună și incluzivă este ceea ce ne dorim cu toții, dar și ceea ce putem construi fiecare prin exemplu propriu. 

„Piesa vine să transmită mesajul campaniei Incluziunea începe de la mine, pentru că noi, la CJI, credem cu tărie că o lume mai bună începe de la fiecare din noi, prin acțiunile și deciziile pe care le luăm în raport cu anumite situații și oamenii cu care interacționăm zi de zi. Așa cum arată studiile, trăim încă într-o societate unde se simte discriminarea. Tocmai de asta ne-am propus, prin diverse canale, să trimitem acest mesaj – că e în puterea noastră să facem din Terra un loc mai bun și să contribuim cu toții la o societate mai incluzivă. Și astfel a apărut o Altă planetă, creată de echipa #ZERODOI.Vă îndemn să ascultați piesa și să o distribuiți, astfel încât mesajul ei să ajungă la cât mai multă lume”, a declarat Ina Grejdeanu, directoarea de dezvoltare strategică a CJI.

Dacă v-am intrigat, vă dorim audiție plăcută!