Planul interministerial de integrare a acțiunilor de Alfabetizare Informațională și Media (AIM), document elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), recent aprobat, prevede mai multe acțiuni pentru promovarea Alfabetizării Informaționale și Media printre persoanele cu deficiențe de auz. Este vorba, între altele, despre elaborarea materialelor didactice în format video, traduse în limbaj mimico-gestual.
Documentul, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Culturii la sfârșitul lunii mai, prevede realizarea acestor acțiuni în perioada 2024-2025. Responsabili pentru implementarea acestor măsuri sunt Ministerul Educației și Cercetării și Centrul pentru Jurnalism Independent.
„CJI lucrează deja la o serie de lecții de educație media pentru toate treptele școlare. Acestea vor fi în format video, traduse în limbajul mimico-gestual. Cu susținerea Suediei, prin intermediul Internews în Moldova, ne propunem să le lansăm la începutul noului an școlar și să le distribuim prin mai multe platforme. Astfel, CJI va oferi oportunitatea și persoanelor cu deficiențe de auz să acceseze instrumente care contribuie la dezvoltarea gândirii critice. Mizăm pe implicarea autorităților ca să ajungem la un număr cât mai mare de beneficiari”, a precizat Anastasia Nani, directoare adjunctă la CJI.
În decembrie 2022, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a lansat studiul „Grupurile vulnerabile și/sau marginalizate în raport cu mass-media: acces, consum și alfabetizare media”, care a analizat și evaluat obiceiurile de informare a opt grupuri-țintă: femeile din mediul rural și urban cu vârsta cuprinsă între 30 – 59 de ani, tinerii din mediul rural și urban cu vârsta cuprinsă între 18 – 29 de ani, persoanele cu dizabilități, cele în etate, etnia romă și refugiații. Studiul a arătat că, în cazul persoanelor cu deficiențe de auz, accesul la sursele media este restricționat de lipsa limbajului mimico-gestual la multe posturi TV, precum și de lipsa formatului special prelucrat pentru acest grup de persoane pe majoritatea paginilor web. Astfel, nivelul scăzut de educație media limitează grupurile vulnerabile și/sau marginalizate să beneficieze de informații de calitate, verificate și le expune la un volum mare de informații false și care manipulează.
„În lipsa informației accesibile pentru persoane cu deficiențe de auz (vizuală, ușor înțeleasă, interpretă în limbajul semnelor), este extrem de importantă educația media pentru această categorie vulnerabilă la capitol de informare. Adesea, și aceste persoane sunt victimele unor escroci sau înțeleg greșit informațiile importante pentru ele”, a precizat pentru Mediacritica Alla Bargan, directoarea Asociației „Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova”.
CONTEXT
În mai 2023, cu sprijinul International Media Support (IMS), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a prezentat proiectul Programului Național de Alfabetizare informațională și media (AIM), ce propunea o foaie de parcurs de acțiuni prioritare pe care ar fi trebuit să și le asume statul Republica Moldova în domeniului AIM și digital. Proiectul de document a fost elaborat în conformitate cu angajamentele internaționale ale Republicii Moldova și documentele de politici strategice naționale în domeniul educației și a securității informaționale.
În urma discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, s-a propus restructurarea acestui program într-un plan interministerial sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării și a Ministerului Culturii, precum și cu sprijinul partenerilor de implementare din cadrul instituțiilor de stat relevante, dar și al organizațiilor din societatea civilă. Documentul a fost aprobat de cele două ministere la 17 mai 2024. Resursele financiare pentru implementarea acestui plan vor fi alocate din bugetul de stat și sursele externe de finanțare.
Materialul este publicat în cadrul campaniei de promovare a Planului interministerial de integrare a acțiunilor de alfabetizare informațională și media, desfășurată în cadrul proiectului „Reacționăm, expunem și acționăm împotriva dezinformării” (READ), implementat în comun de International Media Support (IMS) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.