RSF: Investigație despre „misteriosul” Alexandr Malkevici, propagandistul Kremlinului în Ucraina

Foto: Nbcnews.com

Organizația Reporteri fără Frontiere (RSF) dezvăluie într-o investigație modul în care Alexandr Malkevici, un manager media apropiat de șeful mercenarilor grupului Wagner, Evgheni Prigojin, mobilizează fonduri și o pleiadă de actori pentru a prelua controlul asupra audiovizualului din regiunile ucrainene ocupate de Rusia. ONG-ul cu sediul la Paris arată cum mecanismele propagandei rusești au fost puse în activitate în teritoriile ocupate din sudul Ucrainei, iar acest fapt reprezintă o nouă etapă a războiului pe care fostul bucătar al lui Putin îl duce împotriva Occidentului.

Pe data de 22 aprilie 2022, „operațiunea specială” rusă a intrat oficial în a doua fază a sa, având drept obiectiv principal „înființarea unui control total asupra Donbasului și sudului Ucrainei”. Pentru a atinge acest obiectiv militar, într-un timp record, între iunie și august 2022, au fost înființate canale de televiziune și radio proruse în mai multe orașe ucrainene devastate de război. De asemenea, s-a deschis o „școală de jurnalism” pentru a recruta noi „jurnaliști”. La scurt timp după ce a trecut sub controlul forțelor ruse, sudul Ucrainei a fost inundat de propagandă care încearcă să legitimeze discursul Kremlinului și să șteargă trecutul ucrainean, transmite Reporteri fără Frontiere (RSF) în investigația sa.

„Informația este o provocare majoră în războiul hibrid purtat de Rusia. Investigația noastră privind manevrele lui Alexandr Malkevici dezvăluie mecanismele mașinii de propagandă rusești în activitate în teritoriile ocupate din sudul Ucrainei. Aceste acțiuni coordonate, dovezi suplimentare ale bulei de dezinformare impusă de Kremlin, subliniază urgența de a lupta împotriva propagandei și pentru dreptul la informații de încredere”, a precizat Jeanne Cavelier, responsabilul biroului pentru Europa de Est și Asia Centrală al RSF.

În investigația sa, RSF dezvăluie acest sistemul orchestrat de Alexandr Malkevici, un manager media apropiat de șeful mercenarilor grupului Wagner – care este supus sancțiunilor americane din cauza conexiunilor sale cu Evgheni Prigojin. Ancheta arată cum el reușește să mobilizeze fonduri și o pleiadă de actori, în principal din orașul său natal, Sankt Petersburg, și de media din Donbasul ucrainean ocupat.

RSF face trimitere la un mesaj telefonic privat în care un recrutor îi propune unui jurnalist rus, din numele lui Alexandr Malkevici, „un loc de muncă sub egida aparatului prezidențial și a oamenilor lui Prigojin” în noile teritorii, invitându-l să-și stabilească propriul său salariu și să-și ia cu el și o echipă.

Cu toate că Malkevici a asigurat RSF că face acest lucru „în timpul său liber” și „în mod voluntar și independent”, acțiunea sa și rețeaua pe care a pus-o în aplicare dezvăluie influența tot mai mare a șefului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, susține echipa RSF.  După miliția privată, fabricile de trolli și media online, această acaparare a audiovizualului din regiunile ucrainene Mariupol, Herson și Melitopol „este o nouă etapă a războiului pe care «fostul bucătar al lui Putin» îl duce împotriva Occidentului, în numele Kremlinului”.