Unele portaluri continuă să informeze cetățenii utilizând titluri senzaționaliste, care să atragă cât mai mult atenția și să amplifice istoriile despre care relatează. Titlurile sunt însoțite de aprecieri care contravin normelor deontologice.
La data de 7 februarie, portalul de știri Unimedia.info a publicat un material cu titlul: „(video) «Tata s-a dat la mine când mama nu era acasă». Mărturiile șocante ale unei tinere, alungată de acasă și violată la 13 ani, de un amic”. Pe lângă titlul senzaționalist, care să atragă cât mai mult atenția, materialul depășește limitele eticii jurnalistice întrucât exploatează durerea umană pe un subiect sensibil, fiind oferite detalii ce nu țin de interesul public și pot să afecteze emoțional.
Materialul, care este scris în baza unui interviu realizat de Adrian Prodan și publicat pe YouTube, dezvăluie identitatea tinerei, oferă informații despre locul unde trăiește și alte detalii intime din viața fetei.
Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști stipulează: „Vom da, pur şi simplu, informaţia: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanţări. Titlurile trebuie să prindă esenţa problemei prin câteva cuvinte bine alese”. Același ghid prevede: „Vom evita determinativele expresive, de obicei cu funcţiune de adjectiv (epitete), în special la redactarea ştirilor. Vom căuta să fim cât mai laconici şi mai neutri, fără a apela la calificative subiective. Un stil concis e mai eficient decât unul cu înflorituri”.
Anterior, Ioana Avădani, președinta Centrului pentru Jurnalism Independent din România, remarca, într-un comentariu publicat de Mediacritica, abaterile deontologice admise de presa din Republica Moldova și de peste Prut. Aceasta se referea la faptul că jurnalistul trebuie să informeze fără a recurge la dramatizare și senzaționalism. „Pentru că atunci când ajunge în fața oamenilor, o știre trebuie să răspundă, canonic, la întrebările «tehnice» prevăzute de manual – cine, ce, când, unde, de ce. Dar mai există o întrebare, mai adâncă, la care orice produs mediatic onest și bine făcut trebuie să răspundă: Și ce-i cu asta? De ce aflu eu informația asta? De ce îmi spui tu povestea asta? Este datoria jurnalistului să răspundă cu claritate la această întrebare, chiar nepusă. Să dea produsului muncii sale – și prin aceasta, întregii muncii sale – un rost”, consideră autoarea comentariului.
La fel, într-o analiză pentru Mediacritica, președinta Consilului de Presă, Viorica Zaharia, sublinia că „în calitatea noastră de membri ai Consiliului de Presă – structură care promovează și supraveghează deontologia în jurnalism – eu și colegii mei primim foarte des linkuri de pe YouTube sau alte platforme cu conținut mediatic la care unui om decent îi este jenă să se uite. Sunt, de regulă, istorii lacrimogene, în care femei sau bărbați, victime ale unor abuzuri sau altor situații traumatizante, fac destăinuiri, povestesc detalii din viața intimă, plâng… Desigur, astfel de istorii nu sunt nici pe departe de interes public, ci urmăresc un singur scop – să adune audiență pentru deținătorul «videoblogului»”.
