Viitorii jurnaliști au semnat Codul deontologic și promit să îl respecte în activitatea lor profesională

Sursă foto: facebook.com/Consiliuldepresă

Absolvenți ai facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării  a  Universității de Stat din Moldova (USM) și ai facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM) au semnat Codul deontologic al jurnalistului, asumându-și angajamentul să adopte un comportament profesional demn și responsabil.  Evenimentul a avut loc pe 30 iunie  și 1 iulie 2022, în cadrul ceremoniei de înmânare a diplomelor de absolvire a studiilor universitare, scrie Consiliuldepresă.md.

Potrivit sursei, absolvenții facultății de la USM și ULIM  au semnat o declarație prin care și-au asumat angajamentul să respecte etica și deontologia jurnalistului. „Realizând faptul că încrederea societăţii faţă de jurnaliști este o valoare supremă a profesiei, calificând activităţile de partizanat politic sau de mercenariat ideologico-financiar drept nocive profesiei și care compromit independenţa și imaginea jurnalistului, îmi asum pe deplin să respect, în activitatea mea profesională, Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova și să manifest un comportament profesional demn și responsabil”, se menționează în declarație.

Natalia Porubin, membră a Consiliului de Presă, a  subliniat importanța respectării Codului și i-a îndemnat pe tineri să îl consulte ori de câte ori vor avea dileme editoriale. „Redacțiile au nevoie de jurnaliști profesioniști, echidistanți și corecți, iar respectarea normelor deontologice vă va ajuta să deveniți cei mai buni în profesie”, a spus Natalia Porubin. 

Inițiativa de a semna Codul Deontologic al Jurnalistului a fost lansată în anul 2020 printr-o amplă campanie în care instituțiile de media, jurnaliști, studenți și absolvenți  sunt invitați  să-și asume public principiile deontologiei profesionale, prin semnarea Codului deontologic al jurnalistului.

În prezent 142 de instituţii şi asociaţii mass-media au semnat Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova pe pagina web a Consiliului de Presă.