Un nou fals: NATO trimite forțelor armate ucrainene „sânge contaminat cu HIV și hepatită”

Foto: Pixabay.com

Site-ul Stopfake.org atenționează cu privire la un nou fals distribuit de resurse de propagandă ale Kremlinului cu referire la faptul că „NATO trimite forțelor armate ucrainene sânge contaminat cu HIV și hepatită”. Ministerul Sănătății din Ucraina a negat informațiile difuzate, menționând că, în timpul războiului, nu a apelat la parteneri străini cu solicitări privind donațiile de sânge sau componente ale acestuia. 

O serie de resurse de propagandă ale Kremlinului distribuie falsuri precum că NATO ar fi trimis în Ucraina sânge donat pentru soldații răniți, fiind identificat virusul HIV și diferite tipuri de hepatită.

Captură: Novorosinform.org

Sursa acestor informații a fost canalul de Telegram Mash, specializat în știri despre crime și amplificator al propagandei rusești. Mash a citat surse anonime care ar fi piratat baza de date internă a premierului din Ucraina și a decis să publice prima parte a „documentelor confidențiale” guvernamentale, precizează Stopfake.org.

De fapt, această informație nu este adevărată, iar propaganda Kremlinului utilizează periodic tehnica „scurgerii” de documente false din „surse anonime” pentru a face falsurile mai convingătoare, menționează Stopfake.org.

Citește și: Un raport american relevă noi „trucuri digitale” folosite de Rusia pentru a răspândi videoclipuri de propagandă cu ajutorul Telegram – Mediacritica

Ministerul Sănătății al Ucrainei a respins falsul despre „sângele otrăvit donat din străinătate”. 

Captură: Moz.gov.ua

„Ucraina a construit un serviciu național de sânge care funcționează conform standardelor europene și oferă pacienților acces la componente de sânge de înaltă calitate și sigure, în cantități suficiente”, a precizat Ministerul Sănătății din Ucraina.

Citește și : Mesaje tendențioase sau false pe canale de Telegram din Moldova, în mijlocul războiului informațional între Rusia și Ucraina – Mediacritica