Maia Sandu, la Forumul Mass-Media 2024: Alfabetizarea media a cetățenilor rămâne o sarcină pentru presă și pentru cei de la guvernare

Sursa foto: Privesc.eu

Dezinformarea și falsurile rămân „o primejdie gravă”, iar de modul în care presa abordează subiectele importante, zi de zi, „depinde cât de pregătiți vor fi oamenii să înțeleagă ce se întâmplă și să ia decizii informate pentru ei și pentru comunitate”, este una dintre observațiile președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a participat la deschiderea Forumului Mass-Media 2024. Evenimentul are loc la Chișinău în zilele de 2-3 decembrie. 

În discursul său, Maia Sandu a catalogat dezinformarea și corupția electorală drept două cele mai dăunătoare instrumente ale războiului hibrid, desfășurat de Federația Rusă în Republica Moldova, în special în contextul alegerilor prezidențiale și al referendumului ce au avut loc în toamna acestui an. 

Ea a enumerat și alte provocări cu care se confruntă jurnalismul la ora actuală: „Încrederea în media tradițională scade, în timp ce platformele digitale și influencerii domină audiențele. Inteligența artificială și tehnologiile sunt folosite ca să amplifice dezinformarea, iar algoritmii netransparenți permit persoanelor rău intenționate să își promoveze conținuturile false. Veniturile din publicitate sunt în scădere, iar audiențele sunt tot mai fragmentate. Jurnaliștii sunt nevoiți să echilibreze viteza cu acuratețea, să combată valuri de informații false și să caute mijloace prin care să atragă publicul tânăr și nu doar, într-o lume tot mai digitalizată”.  

În context, șefa statului a remarcat relevanța alfabetizării cetățenilor. „De modul în care abordăm subiecte importante zi de zi, de exemplu de la calitatea analizei factorilor care au condus la creșterea prețurilor, ce se întâmplă cu procesul de curățare în justiție, analizele cu caracter geopolitic, de calitatea oamenilor pe care îi invitați seară de seară în studiouri pentru a comenta evenimentele din țară depinde cât de pregătiți vor fi oamenii să înțeleagă ce se întâmplă și să ia decizii informate pentru ei și pentru comunitate, pentru țară. (…) Noi avem nevoie de oameni informați, de oameni puternici și rezilienți, și aceste lucruri le putem asigura împreună”, potrivit ei. 

Forumul Mass-Media din Republica Moldova este organizat anual de Consiliul de Presă, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice (APEL).