Deficitul de informare despre grupurile vulnerabile din Republica Moldova este o realitate persistentă, care contribuie direct la menținerea stereotipurilor și a atitudinilor excluzive. Accesul inegal la informație, în special între mediul urban și cel rural, creează discrepanțe majore în nivelul de acceptare socială și favorizează marginalizarea unor comunități întregi. În ediția din luna martie a Podcastului cuMINTE, Natalia Covrig, directoarea executivă a Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, a explicat de ce această „gaură” informațională nu este întâmplătoare și cine poartă, de fapt, responsabilitatea.
Întrebată fiind dacă există o lipsă de informare în societate despre grupurile marginalizate, Natalia Covrig a confirmat existența unei probleme structurale și a atras atenția asupra unor diferențe dintre mediile urban și rural.
„Sunt ferm convinsă că nu este suficientă informare în Republica Moldova și, mai mult decât atât, la un moment dat, noi am conștientizat că trăim într-o bulă. În proximitatea orașelor mai mari există proiecte, inițiative implementate de tineri și adulți, menite să educe opinia publică și să crească gradul de acceptare. Dar dacă ne îndepărtăm de aceste centre și mergem în comunități cu acces mai limitat la infrastructură socială și la informații, exact acolo sunt perpetuate stereotipuri, narațiuni excluzive și atitudini de respingere”, a explicat ea.
Cu toate acestea, deși atitudinile discriminatorii sunt vizibile, ele sunt, în mare parte, rezultatul unui ecosistem informațional deficitar: „Nu este vina oamenilor. Acest lucru este foarte important să-l conștientizăm, pentru că adesea sunt blamați pentru atitudinile pe care le au. Desigur, avem și responsabilitate individuală să ne informăm, dar aceste comportamente sunt influențate de foarte mulți factori. De aceea, aș pasa responsabilitatea mai mult pe instituții”.
În opinia Nataliei Covrig, lipsa unor politici coerente și a unor intervenții constante în educație și informare contribuie direct la perpetuarea marginalizării. Sistemul educațional este identificat drept unul dintre principalii actori care pot corecta aceste dezechilibre. Cu toate acestea, inițiativele actuale sunt insuficiente și, adesea, prea puțin conectate la realitățile sociale.
„Școala este una dintre instituțiile cheie care trebuie să cultive acceptarea, dialogul social și responsabilitatea. Dar, în realitate, vedem prea puține inițiative care să aducă împreună părinți, bunici și copii, să creeze spații de discuție sau activități care să consolideze relațiile. Sunt lucruri simple, dar esențiale pentru coeziune și ele lipsesc”, a menționat experta.
Această lipsă de interacțiune și dialog contribuie la perpetuarea prejudecăților încă din primii ani de formare. Lipsa de informare nu doar că menține stereotipurile, dar amplifică și polarizarea socială, mai ales în contexte politice tensionate.
„Vedem această polarizare în special în campanii, când comunitățile se împart în grupuri care susțin anumite partide și apar conflicte locale. Această distanță socială devine tot mai mare și mai vizibilă. În același timp, suntem fragmentați și pe criterii de vârstă. Tinerii se consideră mai avansați, iar persoanele în etate sunt percepute ca fiind în urmă. Niște lucruri aparent simple devin, astfel, factori de divizare”, a explicat Natalia Covrig.
DIALOGUL ȘI COOPERAREA – SOLUȚII LA NIVEL LOCAL
În fața acestor provocări, soluțiile propuse vizează în primul rând crearea unor spații de dialog și cooperare la nivel comunitar.
„Nu cred că există o singură instituție responsabilă. Este nevoie de o asumare comună – de la autorități centrale și locale, până la societatea civilă și cetățeni. La nivel de comunitate, trebuie să existe inițiative care aduc oamenii la aceeași masă, inclusiv persoane care, poate, anterior nu ar fi fost dispuse să comunice. Exact acest tip de interacțiune construiește coeziunea”, a subliniat experta.
Un exemplu concret îl reprezintă inițiativele de tip „masă comunitară”, unde cetățenii discută problemele locale și identifică soluții împreună. „Haideți să ne adunăm toți – autorități, ONG-uri, cetățeni, tineri, vârstnici – și să discutăm ce este important pentru comunitate. Ce vrem să schimbăm? Ce idei avem? Acest lucru nu ar fi posibil fără cooperare între diferiți actori. Și exact această cooperare este cheia”, a conchis invitata podcastului.
